Corupție

DOC// Consecinţele tergiversării unui dosar: CSP, obligat s-o admită în breaslă pe o fostă procuroră, bănuită că a primit peste 200.000 de euro

maxresdefault
Avatar for Julieta Savitchi

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a fost obligat de către Curtea de Apel Chişinău să o înscrie pe fosta procuroră Victoria Pascalov, bănuită de corupţie, în Registrul candidaților pentru suplinirea funcției vacante de procuror. Victoria Pascalov a fost subiectul unei investigaţii a Centrului de Investigaţii Jurnalistice, în care apare într-o înregistrare video, făcută cu camera ascunsă, în care se vede cum primeşte o sumă mare în euro pentru a rezolva o problemă.

CSP s-a opus revenirii în funcţie a Victoriei Pascalov pe motiv că nu are reputaţie ireproşabilă. Membrii CSP au făcut referinţă la o notă a Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) în care se arăta că fosta procuroră a fost implicată în acţiuni de corupţie.

Pascalov a contestat în instanţă refuzul CSP, invocând că nota SIS conţine nişte presupuneri, dar nu şi probe.

„Este de remarcat că, referindu-se la faptul că profilul profesional al reclamantei nu poate fi apreciat ca fiind ireproșabil și nici nu se aliniază intereselor funcției, în conformitate cu standardele stabilite față de atribuțiile de demnitate publică, Consiliul Superior al Procurorilor a ignorat că criteriile respective, specificate la art.20 alin. (2) din Legea Nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, nu au fost probate și, respectiv, nu-i pot fi imputate Victoriei Pascalov. Mai mult ca atât, este de menționat că evaluările de substanță, care sunt în măsură să dea tabloul complet despre profilul deplin al candidatului la funcția deprocuror, țin de competența Consiliului Superior al Procurorilor, dar după înregistrarea în Registru a candidatului la funcția de procuror, și în cadrul unei proceduri corespunzătoare”, a argumentat Curtea de Apel Chişinău decizia prin care i-a dat câştig de cauză Victoriei Pascalov.

Decizia instanţei i-a nemulţumit pe membrii CSP. „Eu am spus deja că Curtea de Apel trebuia prin decizia sa să indice care sunt cei 5 membri CSP din 9 care trebuie să voteze includerea ei în Registrul candidaților. Cum mă poate pe mine obliga cineva să votez așa? Noi suntem organ colegial și votăm bazându-ne pe intima noastră convingere. Cum poarte Curtea de Apel să spună cum să votez? Votul are loc în deliberare și e secret. Și dacă nu votăm, cum ne va pedepsi și pe cine? Ori în decizie nu se scrie cine și cum a votat, ci doar dacă s-a întrunit sau nu numărul necesar de voturi”, ne-a declarat Andrei Cebotari, membru al CSP.

Victoria Pascalov şi-a început cariera în Procuratura Chişinău în 2011, iar în toamna anului 2015 a demisionat, fiind supusă anterior sancţiunilor disciplinare.

În toamna anului 2019, Procuratura Anticorupţie s-a autosesizat în urma anchetei jurnalistice şi a pornit un dosar penal pentru corupere activă şi pasivă.

În decembrie 2019, după ce a fost înlăturată, printr-un ordin al lui Alexandr Stoianoglo, fosta conducere de la Procuratura Anticorupţie, dosarul respectiv a trecut pe linie moartă.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi