Corupție

Ion Druţă recidivează. O nouă schemă de corupţie cu judecători şi avocaţi, deconspirată de CNA

ion druta
Avatar for Julieta Savitchi

Fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Ion Druţă, inculpat într-un dosar de îmbogăţire ilicită, riscă ca în timpul apropiat să ajungă din nou pe banca acuzaţilor.

Fostul magistrat este bănuit într-un dosar de corupţie şi anume că ar fi transmis banii unui judecător de la Judecătoria Chişinău. La rândul său, acesta urma să convingă un alt magistrat ca să ia o decizie favorabilă în privinşa unei părţşi, care a plătit bani grei ca să câştige în instanţă.

Potrivit procurorilor, avocatul i-a cerut unui judecător să îl influențeze pe un alt judecător, astfel încât acesta să pronunțe o sentință în favoarea clientului său.

Potrivit informațiilor ulterioare, în acest dosar de corupție ar fi implicați un fost judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ), mai muți avocați, dar și mai mulți polițiști. Procurorii vorbesc despre o schemă de corupție de amploare.

După efectuarea perchezițiilor și audieri, avocatul implicat în acest dosar de corupție în sistemul de justiție a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, Procuratura Generală urmează să înainteze un demers către Consiliul Superior al Magistraturii pentru a obţine acordul în privinţa urmăririi penale a judecătorului.

Sursele Crime Moldova au comunicat că pe lângă Ion Druţă, care are licenţă de avocat, ar mai fi implicat şi avocatul Nicolae Leşan. Ultimul a fost reţinut pentru 72 de ore.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu