Activistul Anatol Mătăsaru a fost sechestrat sâmbătă, 5 mai, de către pretinşii pacificatopri ruşi, pentru că a filmat un incident dintr-un civil şi grănicerii transnistreni. Conform regulamentului, militarii ruşi nu au avut dreptul să-l reţină, mai ales că conflictul fusese aplanat şi nu le-a filmat postul.
„Aşteptam verificarea actelor, la aşa zisa vama transnistreană. Am văzut cum au tras pe dreapta un automobil înmatriculat în Chişinău. Transnistrenii au încercat să-l bage cu forţa într-o vagonetă, dar bărbatul s-a opus şi a început să strige indignat că vrea să discute cu şeful lor. Am filmat scena cu telefonul mobil. Dar s-a apropiat unul din grănicerii lor şi mi-a zis că nu se poate să filmez. După vre-o 30 de minute de negocieri, m-au impus să şterg filmul şi am fost lăsat trec. După ce am trecut podul, am fost reţinut de militarii ruşi, cu postul dislocat pe teritoriul controlat de Chişinău, care mi-au reproşat că am filmat vama din Transnistria. Mi-au zis să aştept să vină persoanele competente. La vre-o 30 de metri se afla un post de poliţie a Republicii Moldova”, a povestit bărbatul.
Cazul a fost raportat unui avocat de la asociaţia obştească Promo-LEX, care au sesizat imediat Biroul de reintegrare şi alte organe competentente de la Chişinău. În scurt timp a intervenit poliţia moldovenească și reprezentantului oficiului Avocatul Poporului din Varniţa, Veaceslav Ursu. Aceştia au reuşit să-l evacueze pe activitist din mâinile militarilor ruşi, automobilul în care erau şi actele, rămânând sub controlul pretinşilor pacificatori.
„Am rămas şocat cum se comportă ruşii cu funcţionarii noştri, cu autoritate şi dispreţ. Nu i-au permis să se apropie reprezentantului avocatului poporului”, a declarat activistul.
Anatol Mătăsaru a putut să-şi ia maşina şi să plece acasă peste cinci ore, după intervenţia observatorilor militari din cadrul Comisiei Unificate de Control.
Cazul Mătăsaru nu este singurul când pretinşii pacificatori ruşi sechestrează persoane. Toamna trecută, Popa Gurii, veteran al războiului de la Nistru aflând-se în mașina personală a fost oprit și sechestrat timp de 9 ore de pacificatorii ruși pe podul de la Vadul lui Vodă. Veteranul, ca drept dovadă a scos telefonul mobil și a început să filmeze cum îi percheziționează automobilul și pe el personal.În urma perchezițiilor, Popa Gurii a spus că pacificatorii ruși nu i-au găsit nimic în mașină și nici la el.
Astfel, la mai bine de 10 ani de la moartea lui Vadim Pisari, un tânăr de 18 ani împuşcat de un militar rus cu gloanţe interzise de ONU, aşa zişsele forţe de menţinere a păcii de pe Nistru, în realitate militari ai armatei ruse, continuă să terorizeze populaţia. Posturile pretinşilor pacificatori înarmaţi până în dinţi, pe care flutură drapelul Federaţiei Ruse, se regăsesc şi pe teritoriile controlate de autorităţile de la Chişinău, ai căror reprezentanţi se poartă cu ei, de cele mai multe ori, cu mănuşi albe. Locuitorii satelor din stânga Nistrului, care sunt controlate de Chişinău, de fiecare dată trec cu respiraţia întretăiată pe lângă militarii ruşi, care pot să acţioneze după bunul plac: să le facă percheziţie, să-i reţină şi să-i transmită organelor de securitate din republica nerecunoscută.