Nicanor Ciochină, primarul satului Boldureşti, raionul Nisporeni, învinuit că l-a ucis cu maşina pe Mihăiţă Beşliu, un copil de 14 ani, şi a părăsit locul accidentului, este ajutat să rămână în funcţie şi să se eschiveze de la răspundere de oamenii rămaşi fideli oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc.
Cu ajutorul lor, Nicanor Ciochină, care în perioada guvernării lui Plahotniuc a fost şef al Inspectoratului de Poliţie al raionului Nisporeni, a reuşit să revină la cârma Primăriei Boldureşti la 17 zile după ce Comisia Electorală Centrală i-a anulat mandatul şi la a şaptea zi de la menţinerea Deciziei de către Curtea de Apel Centru.

Fostul poliţist Nicanor Ciochină, pe banca acuzaţilor/Sursa foto: EvZ
Ciochină a fost repus în funcţie de către consilierii din partea Partidului Social Democrat European (PSDE) din Boldureşti, cu susţinerea consilierilor socialişti. PSDE deţine 8 mandate din cele 13 în Consiliul local. Alte două mandate le deţine PSRM. Iar trei mandate sunt deţinute de membrii PAS,partid aflat la guvernare.
PSDE este de fapt succesorul Partidului Democrat, condus anterior de Vladimir Plahotniuc. Formaţiunea şi-a schimbat denumirea la Congresul al X-a din noiembrie 2022, convocat de foşti oficiali de rang înalt din anturajul oligarhului. Preşedinte al PSDE a fost ales Ion Sula, ex-ministru al Agriculturii.
În calitate de invitați la forum au participat Președintele PSD din România, Marcel Ciolacu, vicepreședintele PSD România, Titus Corlățean, Victor Negrescu, deputat în Parlamentul European și alți reprezentanți ai PSD România, care deţineau pe atunci funcţii înalte în stat.
La sfârşitul anului 2024, preşedinte al PSDE a fost ales Tudor Ulianovschi, ministru de Externe în perioada guvernării lui Plahotniuc.
La alegerile locale generale din 2023, PSDE a obținut 103 mandate de primar, 88 de consilieri raionali și 1018 de consilieri locali. Cel mai bun rezultat a fost obţinut în raionul Nisporeni, baştina lui Vladimir Plahotniuc.
Liderul organizaţiei din Nisporeni a PSDE este Vasile Bîtcă, fost ministru şi deputat PDM, care în 2023 a fost la un pas să câştige mandatul de primar al raşului Nisporeni.

Vasile Bîtcă, centru, alături de Ion Sula şi Tudor Ulianovschi la Nisporeni, decembrie 2024/ Sursa foto: PSDE
Copil ucis în accident. Luntre şi punte pentru fotoliul de primar
În luna februarie, la aproape un an de la moartea lui Mihăiţă Beşliu, Nicanor Ciochină a revenit în fotoliul de primar. Revenirea primarului inculpat a provocat indignarea societăţii. Iar la 11 martie 2025, CEC a anulat mandatul de primar al lui Ciochină, anmunţând alegeri pentru data de 18 mai la Boldureşti.
La 14 martie, convocaţi la o şedinţă ordinară a consiliului, aleşii locali l-au găst pe Ciochină în capul mesei din sala se şedinţe. Acesta le-a spus că el a continuă să-şi facă treaba pe motiv că fostul primar interimar a părăsit funcţia.. Iar consilierilor li s-a dat o nouă agendă de lucru, în care era inclusă suplimentar desemnarea lui Ciochină în calitate de primar interimar.

Copil ucis în accidentMihăiţă Beşliu/ Sursa foto: EvZ
Planul lui Ciochină a eşuat atunci pe motiv că chestiunea suplimentară adăugtă la ordinea de zi nu fusese aprobată de consiliu.
În acest timp, cel învinuit că a ucis un copil a contestat decizia CEC la Curtea de Apel Centru. Dar cererea i-a fost respinsă.
Iar la 28 martie, consierii locali au fost convocaţi într-o şedinţă extraordinară, privind desemnarea unui primar interimar al satului Boldureşti.
Front comun între socialiştii lui Dodon şi descendenţii lui Plahotniuc
Şi de această dată, consilierii l-au găsit pe Nicanor Ciochină la masa de pe podiumul din sala de şedinţe. Consilierii PAS au propus-o pentru funcţia de primar interimar pe Alexandra Marjină. Însă propunerea a fost respinsă din start, fără a fi cel puţin pusă în discuţie.
„Eu am întrebat cum poate să fie desemnat Ciochină dacă este învinuit de moartea unui copil. La această întrebare a răspuns chiar Ciochină, că încă nu este totul terminat. Iar decizia Curţii de Apel a fost contestată în Curtea Supremă de Justiţie”, a declarat pentru Evenimentul Zilei Tudor Leucă, unul din consilierii PAS.
„Cel mai bun primar din Boldureşti din toate timpurile”
Sursele EvZ din Boldureşti susţin că cel care a organizat interimatul pentru Nicanor Ciochină este Victor Postu, şeful organizaţiei teritoriale a PSDE din Boldureşti.
„Satul rămăsese fără primar şi a trebuit să punem unul interimar. Iar un candidat mai bun decât Nicanor Ciochină nu este. A făcut foarte mult pentru sat. Ceea ce nu au reuşit predecesorii săi în mai multe mandate. Este cel mai bun primar din Boldureşti din toate timpurile”, a declarat Postu pentru Evenimentul Zilei.
Întrebat dacă învinuirile aduse lui Ciochină că a ucis un copil nu au constituit un impediment, liderul PSDE din Boldureşti a făcut referinţă la prezumţia nevinovăţiei. „El nu a fost condamnat. Nu sunt eu nici procuror, nici judecător ca să-l judec”, a spus consilerul.
Victor Postu a ţinut să precizeze că nu este el cel care l-a propus pe Ciochină să asigure interimatul funcţiei de primar, dar Comisia economie, buget şi finanţe a Consiliului. Întrebat cine este preşedintele comisiei respective, fruntaşul PSDE a recunoscut că este chiar el.
Consilierul socialist Eugen Gofman, la fel, nu s-a arătt deranjat de acuzaţiile aduse lui Chiochină. „Am votat cum e mai bine pentru sat. Restul nu mă interesează”, a declarat Gofman pentru Evenimentul Zilei.
Amintire trădată de prima profesoară
Printre consilierii PSDE, care au votat pentru Ciochină se regăsesc şi câţiva profesori de la gimnaziul din Boldureşti, unde a învăţat şi Mihăiţă Beşliu. La acest gimnaziu lucrează ca profesoară de engleză Oxana Ciochină, soţia primarului învinuit că a ucis un copil în accident.
În lista consilierilor PSDE se regăseşte şi Eugenia Jitoreanu, profesoară de clasele primare. Ea a fst prima profesoară a lui Mihăiţă. Iar înainte i-a fost şi educatoare în grupa pregătitoare la grădiniţă. Locuitorii din Boldureşti susţin că aceasta ar fi trebuit să se abţină de la vot dacă respecta memoria fostului elev.

Mihăiţă Beşliu cu colegii şi profesoara Eugenia Jitoreanu, la absolvirea clasei a patra/Sursa foto: arhiva familiei
„Nu vreau să vorbesc despre aceasta. Am un eveniment de familie. Ei, şi ce are una cu alta? Lăsaţi-mă să-mi petrec evenimentul”, a declarat Jitoreanu, solicitată la telefon.
Doamna Jitoreanu urmează să fie toamna viitoare profesoară la clasa întâia. În care va merge şi sora mai mică a lui Mihăiţă.
„Oamenii nu-l vor, dar se tem”
La alegerile locale din 2023, Nicanor Ciochină a câştigat al doilea mandat de primar de Boldureşti, cu peste 70 la sută din sufragii.
„Oamenii nu-l vor, dar se tem. El face parte din garda veche, are legături cu oamenii lui Plahotniuc. De partea lui sunt aproape toată poliţia şi procurorii din Nisporeni. Când era şef al Poliţiei din Nisporeni, i-a ajutat pe mulţi din cei certaţi cu legea. Aceştia i-au rămasr ecunoscători şi sunt gata să facă orice pentru el.
Mai are multe rude şi prieteni care îl ajută. Să fi văzut ce se făcea la alegerile din 2023. Chiar în ziua scrutinului, umblau cu maşinile prin sat, agitau lumea să voteze pentru Chiochină. Transportau alegătorii la secţia de votare. Iar poliţia se prefăcea că nu vede nimic”, ne-a declarat un locuitor din Boldureşti, solicitând din motive de securitate protecţia anonimatului.
Legăturile lui Nicanor Ciochină cu PSDE
Deşi a candidat independent şi nu face parte din PSDE, Ciochină are legături strânse de prietenie cu fruntaşii PSDE din raionul Nisporeni. În primul rând, este prieten bun cu Vasile Bîtcă, liderul PSDE din Nisporeni. Prietenia ar dura încă de pe când Bîtcă şi Ciochină erau colegi în Poliţie.
Iar în perioada guvernării lui Plahotniuc, Bîtcă ar fi pus un cuvânt pentru ca să-l vadă pe prietenul Nicanor la conducerea poliţiei din Nisporeni.

Vasile Bîtcă în compania lui Plahotniuc/ Sursa foto: OT PDM Nisporeni
Iar Ion Andronache, stomatologul din Nisporeni, care l-a ajutat pe Ciochină să şteargă urmele crimei, este văr cu Vladimir Andronache, cunoscut ca unul din cei mai apropiaţi oameni ai lui Plahotniuc.
Pe lângă toate afacerile şi bunirile deţinute în Nisporeni, inclusiv şi două imobile care găzduiesc supermarcketurile din brandul Linella, Bîtcă ar fie şi unul din beneficiarii casei de evenimente din Nisporeni, „Palatis”, construită chiar alături de clădirea Consiliului raional. Pe care l-a condus cândva Vasile Bîtcă.
Clădirea aparţine de jure familiei Guţanu, proprietara firmei de construcţii Nisprofcons. Întreprindere care a câştigat mai multe licitaţii organizate de autorităţile locale din Nisporeni. SRL Nisprofcons a câştigat şi licitaţia privind amenajarea unui centru de agrement în satul Boldureşti. Licitaţia a fost organizată de Nicanor Ciochină.
Licitaţiile dubioase
Fraţii Pavel şi Victor Guţanu sunt văzuţi deseori în compania lui Vasile Bîtcă şi Nicanor Chiochină. Încă o persoană din anturajul lor ar fi şi Eugen Mămăligă, locuitor din Boldureşti, cunoscut în Nisporeni ca Jănel. Acesta ar organiza brigăzi din constructori şi ar fi condus lucrările de reparaţie ale Casei de cultură din Boldureşti.
Lucrările au costat aproape patru milioane de lei. Bani alocaţi în 2022 din proiectul guvernamental „Satul european”. Licitaţia numită „ Conservarea patrimoniului imaterial și al tradițiilor proprii, prin reconstrucția Casei de Cultură din comuna Boldurești, raionul Nisporeni” a fost câştigată de SRL Medalmir. Deşi doi agenţi economici participanţi la licitaţie au prezentat preţuri mult mai mici.
Este vorba de o firmă din Chişinău, cu o cifră de afaceri de milioane, care are doar 18 angajaţi, inclusiv personalul din administraţie. Iar pentru onorarea clauzelor contractuale semnează contracte cu alţi antreprenori.
Sursele EvZ din Nisporeni susţin că Ciochină ar fi obţinut de la Mămăligă o recompensă de cca 180.000 de lei pentru ca acesta să realizeze lucrările de reparaţie dela Casa de cultură. Lucru pe care nu am reuşit să-l probăm.

Casa familiei Ciochină / Sursa foto: EvZ
Cu cine a fost văzut Ciochină înainte cu câteva ore ca să ucidă un copil
Un locuitor în oraşul Nisporeni a comunicat pentru Evenimentul Zilei că în seara când a fost comis accidentul l-a văzut pe Ciochină în compania lui Victor Guţan şi Vasile Bîtcă, în apropierea oficiului lui Guţan. Era pe la ora 19.00.
Sursa susţine că primarul din Boldureşti părea a fi în stare avansată de ebrietate. „Abia se ţinea pe picioare”, a spus sursa.
Precizăm că Victor Guţan a dat declaraţii în instanţă, ca martor al acuzării. El a spus că în ziua respectivă primarul de Boldureşti a fost la el la oficiu. A venit pe la amiază şi a băut doar o cupă cu şampanie. Iar seara, pe la 19.00 a plecat.
Sursele EvZ susţin că de fapt Ciochină ar fi petrecut cu Bîtcă şi Guţan la „Palatis” la o zi de naştere a unui apropiat al familiei Guţan. După care s-au dus la ziua de naştere a lui Eugen Mămăligă. Printre invitaţi s-ar fi regăsit şi Ion Andronache, ajuns pe banca acuzaţilor alături de Ciochină.
Sursele EvZ afirmă că persoana neidentificată cu glugă, care apare în imaginile video în care Andronache îl ajută pe Chiochină să schimbe numerele de înmatriculare la automobilul cu care a fost comis accidentul, ar fi Eugen Mămăligă.
„Ei toţi sunt prieteni, tot Nisporeniul ştie. După comiterea accidentului, au fost ridicate toate imaginile video. Chiar şi din curţi. Sunt sigur că procurorii le au. Iar dacă oamenii legii îşi vor face bine treabă, Ciochină nu va scăpa de puşcărie. Chiar dacă este ajutat de Bîtcă şi Guţan”, a declarat sursa EvZ.
Cafeaua „cea de taină”
Cu o săptămână înainte ca aleşii PSDE din Boldureşti să-l voteze pe Nicanor Ciochină primar interimar, Victor Guţan şi Vasile Bîtcă au fost surprinşi într-un local din Nisporeni tocmai când de ei se apropia Ion Andronache.

Vasile Bîtcă/ Sursa foto: crime-moldovs.com
Ironia sorţii este că aceştia au fost văzuţi chiar de Raisa Ciurel, mama copilului ucis.
„Eram cu treburi la Nisporeni şi m-am întâlnit cu naşul de cununie. El a lăsat maşina la spălătorie şi am intrat în localul de alături la o cafea. În timp ce urcam scările, ne-am întâlnit faţă cu Andronache. Eu i-am zis lui naşul „Iată şi prietenul meu!”. Atunci Andronache a făcut repede cale întoarsă.
Iar când am intrat în local, i-am văzut la o masă pe Bîtcă şi Guţan. Ei au plecat imediat cum ne-au văzut pe noi”, a declarat Raisa Ciurel pentru EvZ.
„Au îndreptat satul împotriva mea”
Continuare în EVENIMENTUL ZILEI
Săracu copil,a plecat prea tânăr în cer,criminalului săi dea Dumnezeu după suflet.