Un proiect de mare avenrgură, care urma să aprovizioneze cu apă 10 localităţi din raionul Glodeni şi care costă 38,8 de milioane de lei, a fost lăsat pe linie moartă. Guvernările şi-au schimbat culoarea, aruncându-şi responsabilităţile una la alta, banii s-au cheltuit, iar oamenii au rămas fără apă. Mai mult, administraţia locală a violat proprietatea privată, fără acordul proprietarilor.
Este vorba despre staţia de pompare de lângă satul Balatina din raionul Glodeni. Proiectul a fost iniţiat în timp când la conducerea Guvernului se afla Vlad Filat, iar preşedintia raionului Glodeni era asigurată de către PLDM în persoana preşedintelui Valeriu Ţarigradschi. Din documentele pe care le deţinem, proiectul a fost elaborat în 2014, iar toate actele permisive au fost gata în 2015.
Iniţial era prevăzută construcţia apeductului şi a sistemului de canalizare pentru satele Cuhneşti şi Balatina. Ulterior, proiectul a fost extins pentru 10 localităţi. „S-a extins nu ştiu cum, prin ce acord, bani nu ştiu de unde s-au alocat pentru aceasta. Şi în final, nici Glodeniul nu are apă, nici localităţile din lunca Prutului nu au apă. Iată aici este staţia de tratare a apei, este utilată modern. Dar apă aşa şi nu este nicăieri. Staţia este gata de mai bine de un an, dar de ce nu funcţionează, nu ştie nimeni”, ne-a spus Alexandru Conac, consilier local din Balatina.
Deşi staţia de tratare a apei se află pe teren public, apeductul traversează mai multe hectare de teren aflat în proprietate privată. Unul din proprietarii afectaţi este Valeriu Zuzu, proprietarul mai multor terenuri agricole din extravilanului satului Balatina. Din cauza hărţuirlor de către autorităţi, Valeriu Zuzi, în 2018, a fost nevoit să renunţe la afacerea din agricultură şi a plecat ca alte sute de moldoveni să muncească în afara ţării.
„Era un teren degradat şi cei de la protecţia mediului mi-au sugerat să-l împâduresc. Am procurat peste 12 hectare de teren degradat şi l-am înregistrat pe numele meu. Ulterior am înregistrat acest teren pe numele ginerului, Vladimir Barari. În 2010, au venit inspectorii de la ecologie şi au constatat că era deja formată coroana la copaci. Eram în Olanda, când am fost telefonat ca să mi se spună că pe terenul meu au fost îngropate ţevile pentru apă şi canalizare, au fost construite fântâni. Iar pădurea a fost defrişată. Totul s-a făcut fără acordul meu, nici măcar nu m-au întrebat. Nu l-au întrebat nici pe ginere. Nimeni nu ne-a spus nimic. Chiar făceam şi glume că am devenit fără ca să vreau co-proprietar la un proiect de 40 de milioane, de parcă aşi fi câştigat la loterie”, ne-a declarat Valeriu Zuzu.
Bărbatul ne-a mai comunicat că terenul respectiv fusese lăsat gaj pentru un credit la o bancă comercială. Dar după ce a plecat în Olanda, s-a clarificat.
La solicitarea avocaţilor lui Zuzu, inspectorii de la ecologie au constatat defrişarea ilegală a arborilor, iar un executor judecătoresc a constatat existenţa apeductului şi a 8 fântâni pe terenul aflat în proprietate privată.
Deşi în documentaţia la proiect era indicat că totul se va face pe teren public. Omul intenţionează să se adreseze în judecată pentru că i-a fost violată proprietatea şi distruse bunurile. Şi va cere şi recompensarea prejudiciului.
Cazul a fost raportat şi la Cancelaria Guvernului. Autoritatea centrală, însă, s-a spălat pe mâini, motivând că nu a fost indicat actul administrativ şi că nu se bagă în treburile administraţiilor publice locale.
Cei de la Primăria Balatina, la fe, s-au spălat pe mâini, delegând responsabilitatea pe seama Consiliului raional. Cei de la Consiliul raional dau vina pe administraţiile locale din sate. Astfel, s-a format un cerc vicios, consecinţele fiind suportate de consumatorii care nu au ce consuma. Şi de contribuabili, fiind alocate milioane din banii publici.
Peste o săptămână vor avea loc alegeri locale, iar administraţiile locale din raionul Glodeni (şi din toată ţara) îşi vor schimba componenţa. Cine va răspunde pentru proiectul nefinalizat, milioanele îngheţate, pentru oamenii care aşteaptă apă de 10 ani şi pentru violarea de proprietate privată?