Adrian Nichifor, condamnat la 17 ani de închisoare pentru că l-a omorât pe fratele fostului comisar al Poliţiei din Nisporeni, a fost condamnat la încă doi ani de închisoare. De această dată, Nichifor a fost găsit vinovat de corupere activă.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Precizăm că Adrian Nichifor este învinuit de procurorii anticoruţie că i-ar fi promis o recompensă de la 3000 la 5000 de euro psihologului Tatiana Grecu de la Penitenciarul nr.15 ca să-i atribuie calificativul „mediu” al riscului de recidivă după ce i-a atibuit calificativul „ridicat”.
Dosarul a fost trimis în instanţă în luna septembrie, iar prima şedinţă de judecată a fost programată pentru data de 26 ianuarie 2023. Cu o lună înainte, instanţa a dat curs solicitării procurorilor şi a eliberat mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele afaceristului din Grozeşti. S- întâmplat la două zile, după ce în privinţa sa a fost aplicată amnistia în dosarul pentru omor.
Autoritatea Naţională a Penitenciarelor a contestat decizia Judecătoriei Soroca privind aplicarea amnistiei în privinţa lui Nichifor. Iar Curtea de Apel Bălţi a admis contestaţia.
Adrian Nichifor a declarat că dosarul i-a fost fabricat la comanda unor persoane influente, care vor să-l ţină cât mai mult în închisoare. „Vor să mă facă să-mi ies din minţi, sămi pun capăt zilelor
Amintim că în 2015, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, l-a condamnat pe Nichifor la 17 ani de puşcărie pe motiv că, în aprilie 2010, l-a împuşcat pe Iurie Pârlici, fratele fostului comisar al poliţiei din Nisporeni.
Curtea de Apel Chişinău i-a tăiat 12 ani din pedeapsă. Ulterior, Curtea Supremă de Justiţie a întors dosarul la rejudecare şi i-a fost restabilită pedeapsa de 17 ani de închisoare.