Toată republica este şocată de cazul Anei Maria, ucisă cu cruzime împreună cu copilaşul nenăscut.
Iar azi aflăm că victima a fost torturată, de corpul ei s-au stins ţigările, a fost abuzată sexual, i-au fracturat mâna, i-au injectat ceva necunoscut, iar la urmă i-au spart craniul. Să numeşti sălbătăcie e puţin spus.
Dar cine este acest Gheorghe Cotorobai? Fost poliţist şi apoi temnicier la un penitenciar pentru minori. S-a manifestat pentru violenţă în familie, încât copiii nu voiau să-i zică tată. A fost «dur», vorba primarului din Chiţcanii Vechi, cu cei care încălcau legea. Adică o luau peste cap.
Dar vina pentru moartea îngrozizoare a acestei tinere o purtăm cu toţii. Pentru că tolerăm violenţa. În societatea noastră continuă să rămână o normalitate dacă bărbatul îşi maltratează soţia. Violurile nu se pedepsesc pentru că ea «tot a vrut» sau a «era în fustă scurtă».
Iar dacă un hoţ de găini a fost bătut cu picioarele de poliţişti, batem din palme că «aşa îi trebuie, să nu mai fure».
Tolerăm violenţa în familie, la vecini, în instituţiile publice, oriunde.
Câţi din torţionarii de la 7 aprilie a fost pedepsiţi real? Niciunul!
Azi a avut loc o şedinţă de judecată în unul din dosarele 7 aprilie. Aflat pe banca acuzaţilor, Octavian Sîrbu, ofiţer de poliţie cu funcţie înaltă în Inspectoratul Naţional de Investigaţii, s-a răţoit la victimă să nu-l mai numească inculpat Sîrbu. Cică îi lezează demnitatea de poliţist. Dar unde îi era demnitatea de poliţist atunci când lovea cu pumnii?
Vă mai aduceţi aminte de cazul Brăguţă? Cred că aţi uitat… De ce până acum nu există o decizie finală în privinţa poliţşiştilor implicaţi?
Sau cazul băiatului de la Ciocana, bolnav de şizofrenie, violat în Penitenciarul nr.13 cu o sticlă în poponeaţă?
Dar copilul din Boldureşti ucis cu maşina de fostul şef al poliţiei din Nisporeni? Când procurori şi poliţişti au făcut alianţă pentru a-l salva pe făptaş?
Câte decenii va trebui să mai aştepte Eugenia Ceban ca să i se facă dreptate fiului ucis cu cruzime şi aruncat în Nistru xu mai bine de zece ani în urmă?
Femeile tac dacă sunt bătute, copiii rabdă durerea, tortura rămâne o lege în penitenciare şi secţiile de poliţie…
Iar noi tăcem. Pentru că nu ne priveşte direct pe noi. De ce să ne implicăm?
Cândva credeam că moartea lui Brăguţă va schimba ceva. Însă nu a fost să fie. Şi cazul a fost dat uitării.
Acum o altă grozăvie a zguduit societatea. Pentru un timp. Apoi vom uita.
Şi vom avea alţii Andrei Brăguţă sau Ana Maria.
Pentru că tolerăm violenţa. Violenţa care naşte monştri.
