Justiție

VIDEO// Cum se tergiversează dosarul de învinuire a unui fost procuror general adjunct. Inculpatul vrea să afle dacă este sănătos mintal

igor popa
Avatar for Julieta Savitchi
La aproape doi ani de când se află pe rol, examinarea dosarului în care fostul procuror general adjunct Igor Popa este învinuit de fals în declaraţii publice bate pasul pe loc şi se află la etapa şedinţei preliminare. La ultima şedinţă de judecată, din 8 noiembrie, inculpatul Igor Popa a cerut să se confirme dacă este sănătos mintal, nu se află la evidenţă psihiatrică sau narcologică.

Igor Popa a învinuit procurorii pe caz că au trimis dosarul în judecată fără ca să certifice dacă el are discernământ, acuzându-i de neglijenţă. În replică, procurorul Gheorghe Iapără a prezentat certificate de la medicul de familie care deserveşte strada Berbardazzi din Chişinău, unde Igor Popa locuieşte cu soţia sa, Ala Popa. Potrivitt certificatelor, nu există informaţii că Igor Popa se află la evidenţă narcologică sau psihiatrică.

Fostul procuror însă a spus că viza de domiciliu nu este pe strada Bernardazzi şi că certificatul trebuia de luat de la Spitalul republican de psihiatrie de la Costiujeni. Mai mult, susţine inculpatul, în privinţa sa nu a fost efectuată o expertiză psihiatrică.

Magistrata Djeta Chistol a admis şi de această dată demersul inculpatului Igor Popa şi a obligat procurorul ca până l-a data de 16 ianuarie 2024, când va avea loc şedinţa următoare, să prezinte certificatul confirmator că Igor Popa are discernământ.

La întrebarea dacă sunt alte cereri şi demersuri, Igor Popa a declarat că nu pot fi înaintate atâta timp cât nu există un certificat care să confirme sănătatea sa mintală.

Precizăm că examinarea dosarului în care fostul procuror general adjunct Igor Popa este învinuit de fals în declaraţii publice bate pasul pe loc. Completul de judecată prezidat de magistrata Djeta Chistol nu a reuşit timp de 20 de luni să desfăşoare şedinţa preliminară.

Şedinţele de judecată au fost amânate din diferite motive: nu s-a prezentat avocatul, nu s-a prezentat inculpatul din motive de sănătate, s-au depus cereri de recuzare a procurorului Petru Iarmaliuc şi de desfăşurare a procesului cu uşile închise pentru a evita prezenţa jurnaliştilor.

La fiecare şedinţă, Igor Popa depune câte o cerere privind încălcarea drepturilor sale, iar instanţa o examinează şi se expune.

Acesta este primul dosar pe numele lui Igor Popa care a ajuns în instanţă, în gestiunea procurorilor anticorupţie fiind un alt dosar pentru îmbogăţire ilicită.

Igor Popa a fost reţinut pe 9 noiembrie 2021, pe numele lui fiind intentat şi un dosar penal pentru îmbogăţire ilicită. Procuratura Anticorupţie a pornit dosarul penal pe numele lui Igor Popa în baza unei investigaţii jurnalistice pe Portalul Anticoruptie.md despre locuinţa sa de lux dintr-un bloc select din Chişinău.

 

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

2 Comentarii

  • acest ,,terorist,, cu nerabdare asteapta sa se schimbe regimul ,sa vina ai lor.Judecatorul de frica ii accepta orce …numai sa tergiverseze examinarea dosarului si sa-l mentina in faza preliminare.
    In continuare isi permite sa deschida cu kopita usile procurorilor anticoruptie si sa-i ameninte direct in birou ca revine si o sa-i fu…ta.

  • devenim martori in acest caz cum se mai comite o crima in flagrant.Femida WV Getta Kistol fafpreazao crima si prescrie alta.A trecut examinarea cauzei in sedinte secrete,a tergiversat nemotivat deja 2 ani si Popa usor in aceasi manere o mai taraie un an pentru a prescir fapta.Kistol asa achita criminalii…

Lasă un comentariu