Justiție

VIDEO// Primul dosar Stoianoglo, aproape de finalitate. Ar putea fi pronunțată o sentință până la sfârșitul anului

stoianoglo
Avatar for Julieta Savitchi
Dosarul penal în care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo este învinuit de abuz în serviciu a ajuns pe ultima sută de metri. La aproape doii ani după ce a fost pus pe rol la Judecătoria Chișinău, a fost terminată cercetarea judecătorească.
La următoarea ședință, programată pentru 5 decembrie, urmează prezentarea pledoriilor de către procurori și avocați, apoi inculpaților li se va oferi ultimul cuvânt. După care instanța se va retrage în deliberare.

Alexandr Stoianoglo este învinuit pentru acordarea indemnizaţiei unice de 270.000 de lei fostului şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, la plecarea din sistem. Chitoroagă nu a avut dreptul la indemnizaţia unică deoarece în perioada respectivă era urmărit penal.

Din probele acuzări fac parte declaraţiile martorilor, ordine semnate de Alexandr Stoianoglo, facturi şi alte documente de ordin intern.

Ordinul privind demisia lui Chitoroagă a fost semnat de Stoianoglo la 23 ianuarie 2020, în aceeaşi zi când a fost depusă cererea de demisie. Pe lângă acceptarea cererii de demisie a lui Chitoroagă, Stoianoglo a dispus să îi fie acordată şi indemnizaţia unică, prevăzută de Legea cu privire la Procuratură, pentru acuzatorii care părăsesc sistemul.

Aceeaşi lege mai stipulează că „dacă la data eliberării din funcţie a procurorului există o procedură contravenţională în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu sau o urmărire penală împotriva acestuia, plata indemnizaţiei prevăzute se suspendă până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. În cazul constatării vinovăţiei procurorului, indemnizaţia nu se acordă”.

La data când a fost eliberat din sistem, Nicolae Chitoroagă avea statut de învinuit într-un dosar penal pentru îmbogăţire ilicită.

Amintim că, la 26 iunie 2019, Nicolae Chitoroagă a demisionat din funcția de șef al PCCOCS, funcție pe care a deținut-o timp de trei ani, în perioada guvernării lui Vladimir Plahotniuc.Câteva luni mai târziu, la 21 noiembrie 2019, Chitoroagă a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind bănuit într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită.

Alexandr Stoianoglo a avut o atitudine critică faţă de reţinerea lui Chitoroagă. Prima declaraţie publică în acest sens a fost făcută în cadrul interviului în calitate de candidat pentru funcţia de procuror general.

Într-o discuţie avută cu fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, chiar în prima zi de la desemnare, Stoianoglo i-a cerut socoteală pentru arestarea lui Chitoroagă.

În gestiunea Judecătoriei Chişinău se află încă trei dosare pe numele procurorului general suspendat – violarea corespondenţei private, corupere pasivă şi îmbogăţire ilicită.

Alexandr Stoianoglo pledează nevinovat.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu