Investigații

VIDEO// Procurorul care a păcălit Comisia Pre-Vetting

379666912 832346658420953 6602911720621473838 n
Avatar for Julieta Savitchi

Procurorul Iurie Lealin de la Procuratura Generală a reuşit să treacă cu brio de Comisia Pre-Vetting, prezentând înformaţii false sau incomplete. Astfel, omul legii a primit undă verde să candideze pentru un mandat în Consiliul Superior al Procurorilor, care urmează a fi ales în timpul apropiat. Pe de altă parte, ridică semne mari de întrebare cum a fost admis Iurie Lealin de Comisia Pre-Vetting, după ce nu a putut justifica provenienţa mijloacelor financiare ale socrilor, pe motiv că sunt din Transnistria, a declarat cu 18 mii de euro mai ieftin un apartament pentru că „aşa era obiceiul”, iar informaţiile din declaraţiile de avere şi cele prezentate Comisiei nu erau la fel. S-a întâmplat în condiţiile când unii nu au trecut de Comisia Pre-Vetting pentru că nu au putut să prezinte un contract al părinţilor care munceau la negru în afara ţării sau nu s-a depus declaraţia pentru perioada de aflare în concediu de maternitate.

Casa care îşi „schimbă” dimensiunile

Iurie Lealin a prezentat la Comisie informaţia că imobilul din Stăuceni în care locueşte cu familia are 83,8 metri pătraţi, în timp ce în declaraţiile de avere este raportat la 219 metri pătraţi. Chiar la începutul audierilor, Herman von Hebel face o trecere în revistă a informaţiilor prezentate de Lealin Comisiei, în care spune clar că omul legii a prezentat casa cu suprafaţa de 83,8 metri pătraţi. După care îl întreabă pe procuror dacă este corect, iar acesta răspunde afirmativ.

379339728 1289732665020797 2061770854160493561 n

Casa lui Iurie Lealin

Casa lui Iurie Lealin se află în centrul localităţii Străuceni, suburbie a Chişinăului. Are două etaje şi mansardă. Harta cadastrală arată că imobilul este amplasat pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, iar terenul este de 0.0109 ha. Procurorul are lângă casă o construcţie auxiliară şi o mică curte. Gospodăria pare să nu se încadreze în 100 de metri pătraţi. „Am doar o sotkă”, ne-a spus Iurie Lealin.

Precizăm că suprafaţa de 83,8 metri pătraţi apare în datele cadastrale. Într-un act al ANI se arată că locuinţa lui Lealin are 242.7 metri pătraţi.

Imobil la preţ mai mic decât valoarea cadastrală

În Declaraţia de avere şi interese personale pentru 2017, Iurie Lealin a declarat preţul imobilului de 980.000 de lei, cca 47.000 de euro, echivalentul unui apartament cu 2 sau 3 odăi, cu suprafaţa de 50-70 metri pătraţi.

Începând cu 2020, Iurie Lealin îşi declară locuinţa cu 765.535, în jur de 39.000 de euro.

Iurie Lealin a declarat că preţul de 980.000 este real, dar a plătit impozite conform valorii cadastrale.

Am consultat preţurile la imobilele din Stăuceni de pe portalurile de vânzări. Astfel, la Stăuceni preţul pentru un metru pătrat este de la 900 de euro în sus, în dependenţă de amplasare şi starea imobilului. Dacă e să luăm preţul cel mai mic, de 900 de euro pentru un metru pătrat, atunci casa candidatului la CSP costă cel puţin 197.000 euro.

deepin screenshot select area 20230917202209

„Aşa era obiceiul”

În 2014, familia Lealin şi-a procurat prima locuinţă, un apartament de 35 de metri pătraţi. Imobilul a fost declarat la preţul de 168.488 de lei, în jur de 8.000 de euro. Iurie Lealin a recunoscut în faţa Comisiei că a cumpărat apartamentul cu 27.000 de euro. Dar în contractul de vânzare-cumpărare este stipulată valoarea cadastrală. Acuzatorul a dat vina pe autorităţi că nu au făcut la timp o reevaluare a bunurilor imobile. „Aşa era obiceiul. Toţi declarau valoarea cadastrală”, a declarat Lealin.

Neînţelegerile cu maşinile

De-a lungul carierei de procuror, începută în 2012, Iurie Lealin şi-a cumpărat de două ori maşină. În ambele cazuri a declarat maşina la preţul de 50.000 de lei.

Primul automobil, fabricat în 2004, a fost cumpărat de procuror în 2015.

În 2018, acuzatorul a vândut maşina, potrivit Declaraţiei, cu 40.000 de lei. În loc, şi-a cumpărat Lexus RX 400H, pe care l-a declarat la 50.000 de lei. În 2021, procurorul a arătat că a plătit încă 98.689 de lei pentru devamare.

3779968300066 3675182585172159354 n

Automobilul lui Iurie Lealin

Iuri Lealin a declarat la Pre-Vetting că automobilul a fost cumpărat din Elveţia cu 2500 de euro de un cumătru. Devamarea l-a costat dublu. Apoi a mai scos din buzunar încă 1000 de euro ca să o repare şi să o vopsească din alb în negru.

Veniturile familiei Lealin

Iurie Lealin a declarat că şi-a cumpărat imobilele şi maşinile din banii câştigaţi la nuntă şi la cumetria copilului. El a mai spus că familia a fost ajutată şi de soacra din Transnistria, precum şi de socrul care munceşte în Rusia.

Veniturile declarate de Iurie Lealin în perioada 2012-2014 sunt de lei, inclusiv cu câştigurile de la nuntă, sunt de 894.353 lei. Apartamentul i-a costat 540.000 de lei. Deci, procurorului i-au rămas 354.353 lei pentru 3 ani. Precizăm că şi nunta, care i-a adus un câştig de 360.000 a necesitat cheltuieli.

Omul legii a reuşit să convingă Comisia Pre-Vetting că a locuit cu tânăra soţie împreună cu mama şi au făcut economii drastice. Iar până a îmbrăca roba de procuror, a economisit din bursa de la Institutul Naţional al Justiţiei.

În următorii 3 ani, 2015-2016-2017, tânăra familie Lealin a avut venituri declarate de 1.503.183 de lei. Aici sunt incluşi banii de la cumetria copilului, îndemnizaţiile pentru copil, veniturile din salariu, 540.000 de lei din vânzarea apartamentului. La această sumă s-ar mai adăuga şi 572.294 de lei apăruţi în 2016 pe cardul soţiei, pe care procurorul i-a declarat, dar nu l-a explicat. Este straniu că Pre-Vettingul a trecut cu vederea acest epizod, iar cei de la ANI nu s-au interesat de provenienţa banilor.

După ce au procurat casa din Stăuceni, în 2017, familiei Lealin i-au mai rămas 523.000, bani care le-ar fi trebuit să le ajungă de trai pentru 36 de luni. În această perioadă procurorul a avut cheltuieli pentru organizarea cumetriei, trecerea la casă nouă, care a trebuit mobilată şi nu este exclus că s-a făcut cel puţin reparaţii cosmetice, servicii comunale, procurarea carburanţilor etc. Mai mult, că în familie a apărut şi un copil, care necesită cheltuieli supşimentare. O salvare ar fi fost enigmatica sumă de 572.294 de lei apărută pe cardul social al soţiei.

deepin screenshot select area 20230917211504

După ce s-a mutat la casă nouă, starea financiară a familiei Lealin s-a îmbunătăţit simţitor. Capul familiei a fost transferat în Procuratura Generală, având în jur de 150.000 de lei adaos la salariul anual.

Totodată, procurorul s-a implicat şi în activităţi didactice pentru a suplini venitul familiei. Mai mult, omul legii a prestat servicii, în 2021, pentru o companie farmaceutică, fiind remunerat cu 12800 de lei, lucru interzis de lege şi trecut cu vederea de Comisia Pre-Vetting.

În perioada 2018-2022, familia Lealin a avut venituri declarate de 2.507.481 de lei. Din aceşti bani a cheltuit, în 2018,168.689 lei pentru procurarea, devamarea şi reparaţia automobilului. Totodat, capul familiei a început să facă economii. A deschis 5 conturi bancare, în care păstrează 332.086 de lei.

Lealin, netezit pe cap şi de ANI

În mai 2023, la ANI a fost depusă o sesizare privind veniturile lui Iuri Lealin, menţionându-se că nu au acoperit cheltuielile. După o lună, Inspectorii de integritate a u refuzat să pornească controlul averii lui Iurie Lealin. Omul legii pare să fi fost salvat de cei peste jumătate de milion de lei apăruţi în 2016 pe cardul social al soţiei.

Cei de la ANI nu şi-au pus cel puţin întrebarea cum a reuşit Iuri Lealin să-şi cumpere cu 980.000 de lei, cu peste jumătate de milion sub valoarea cadastrală, un imobil al cărui preţ de piaţă este de 4.000.000 de lei.

Iurie Lealin, supărat: „Sunt organe competente care să verifice averile procurorilor”

Procurorul Lealin s-ar arătat indignat că îi verificăm averea. Omul legii a refuzat să ne răspundă la întrebări, precizând că a fost deja verificat de cei care au dreptul, după părerea sa, să facă acest lucru. „Sunt organe de stat care sunt abilitate să verifice averile procurorilor. Eu nu-s obligat să răspund la fiecare de pe drum”, a declarat Lealin.

Procurorul ne-a replicat că am fi realizat investigaţia la comandă şi că cel care „l-a comandat” ar fi fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, care scrie denunţuri pe el.

L-am contactat la telefon pe Viorel Morari, care a recunoscut că a depus pe numele lui Lealin un denunţ la Procuratura Anticorupţie, care a fost respins de procurorul Vasile Desculţu.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu