Integritate

VIDEO//Mihail Gofman luptă să ajungă din nou șef la combaterea spălării banilor

gofman
Avatar for Julieta Savitchi

Mihail Gofman, fostul șef-adjunct al Serviciului prevenirea şi combaterea spălării banilor de la CNA, cunoscut pentru dezvăluirile scandaloase în jurul dosarelor Landromat și celui care vizează furtul miliardului din sistemul bancar, luptă să fie repus în funcție. După ce a pierdut procesul în prima instanță, Mihail Gofman a ajuns la Curtea de Apel Chișinău, insistând să fie anulat ordinul prin care a fost demis din funcție.

„După 9 ani, vreau să fiu repus în funcție”, ne-a declarat Mihail Gofman, fiind surprins pe holurile Curții de Apel Chișinău. Fostul funcționar era bine dispus și pus pe glume, spunând că țintește funcția de prim-ministru.
Mihail Gofman a intrat în vizorul presei, fiind supranumit unul dintre cei mai bogați angajați ai CNA. Înainte de a fi demis, averea acestuia a făcut obiectul unor anchete interne, dar și ale presei. Gofman a fost eliberat din serviciu pe data de 16 aprilie 2014, de către directorul CNA de atunci, Viorel Chetrari, după care a făcut mai multe dezvăluiri în presă.

După demisie, Gofman a emigrat în SUA, de unde a lansat mai multe acuzații în adresa lui Plahotniuc, acuzându-l de furtul miliardului. Anterior, Mihail Gofman, l-a învinuit de frauda bancară și pe Veaceslav Platon. În interviul său oferit pentru Zeppelin Investigation, acesta a dat de înțeles că printre principalii beneficiari ai miliardului furat erau Vlad Filat, Veaceslav Platon și Ilan Șor.

Mihail Gofman a ocupat funcția de șef-adjunct al Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, din cadrul Centrului Național Anticorupție în perioada când a avut loc furtul miliardului.
Cineva, i-ar fi tăiat furtunul de frână la automobilul soției acestuia. Fostul șef-adjunct al Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA consideră că acel „cineva” a acționat la comandat lui Platon, cel care a creat schema furtului bancar. Acest lucru ar fi fost făcut pentru ca Gofman să nu divulge despre ceea ce se întâmpla la momentul de față în sistemul bancar moldovenesc.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu