Social

Un fost procuror general-adjunct a picat examenul pentru licența de avocat

eduard bulat
Avatar for Julieta Savitchi

Eduard Bulat, fost procuror general adjunct interimar, a picat proba scrisă la examenul pentru obținerea licenței de avocat. Astfel, fostul acuzator nu a fost admis la proba orală.

Potrivit deciziei din 26 mai a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova, Eduard Bulat a obținut la proba scrisă 40,27 puncte, fiind inclus în lista a 10 aspiranți la profesia de avocat care au picat proba scrisă și nu au fost admiși la proba orală.

Ironia sorții este că Eduard Bulat a fost membru al Colegiului pentru selecția și cariera procurorilor al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Membrii acestei structuri examinează dosarele candidaților la funcția de procuror, actele prezentate de către candidați și cele referitoare la candidați; examinează dosarele și actele prezentate de procurorii care solicită transferul sau promovarea într-o funcție superioară; organizează și desfășoară interviuri cu participanții la concurs; oferă punctaj participanților la concurs etc.

Eduard Bulat a candidat în 2019 la funcția de procuror general. În 2017, a fost numit în funcția de procuror-șef al Secției politici, reforme și management al proiectelor din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale.

În august 2016, Bulat a fost numit în funcția de procuror-șef interimar în Secția combaterea traficului de ființe umane în cadrul Procuraturii Generale.

Echipa Crime Moldova a a solicitat opinia mai multor procurori privind pregătirea profesională a lui Bulat. Toți au spus că este un profesionist desăvârșit și bine pregătit.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu