Justiție

Avocaţii întind „spravka” lui Dodon. Cum se tergiversează examinarea dosarului

345906158 262532729516761 3792055422857858547 n
Avatar for Julieta Savitchi

Examinarea dosarului penal intentat fostului şef al statului, Igpr Dodon, şi soţiei sale pentru uz de fals în acte publice este amânat de la o zi la alta. Şedinţa programată pentru luni, 22 mai, a fost amânată din cauza lipsei avocatului medicului de familie, presupusul complice al cuplului Dodon.

Aceasta a fost patra şedinţă de judecată programată de la începutul examinării dosarului, numit generic „spravka” (certificat n.r.). Toate cele patru şedinţe au fost amânate, dintre care 3 la solicitarea avocaţilor.

Fostul şef al statului şi presupuşii săi complici, Galina Dodon şi un medic de familie, sunt învinuiţi că, „ de comun acord, au confecționat, deținut și folosit un certificat medical fals, cu scopul de a-l prezenta în instanța de judecată și Procuratură, pentru a obține permisiunea de a pleca peste hotare”.

Conform certificatului prezentat de Igor Dodon în instanţă pentru a obţine permisiunea să părăsească Republica Moldova, fiul său mai mic a suferit de Covid şi avea nevoie de o reabilitare într-o salină din România.

Instanţa a acceptat demersul avocaţilor fostului preşedinte, însă procurorilor li s-a părut dubios cazul, au ridicat arhivele medicale şi au constatat că era vorba de un fals. Astfel, plecarea cuplului Dodon a fost contramandată.

Din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitare, dar și asupra membrilor familiei mele, am decis să renunțăm la această deplasare. Vom căuta soluții alternative de tratament în țara noastră”, a scris Dodon pe rețele.

Precizăm că în toate cele trei dosare intentate pe numele lui Igor Dodon, aflate în instanţă, se observă strategia avocaţilor de a tergiversa examinarea prin depunerea cererilor de amânare sau recuzarea judecătorilor şi procurorilor.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu