Integritate

Procuratura Anticorupţie, „la cuţite” cu CNA. Mărul discordiei – dosarul mamei primarului Ion Ceban

cna noi
Avatar for Julieta Savitchi

Dosarul intentat pentru trafic de influenţă consilierei municipale Eugenia Ceban, mama primarului Ion Ceban, a provocat disensiuni serioase între Procuratura Anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie. Neînţelegerile ar fi apărut din cauza unui mesaj video distribuit pe reţelele de socializare de primarul Ion Ceban, care a aflat în urma unei scurgeri de informaţie că la domiciliul părinţilor şi al apropiaţilor săi urmează să aibă loc percheziţii.

Surse din Procuratură ne-au comunicat că percheziţiile chiar urmau să aibă loc, însă după mesajul video al lui Ion Ceban, care anunţa că un președinte de comisie parlamentară din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a dat indicații să se instrumenteze mai multe dosare penale, inclusiv cel pe numele mamei sale, pentru trafic de influență, conducerea Procuraturii Anticorupţie s-a opus desfăşurării acţiunilor de urmărire penală în dosarul respectiv.

Anularea percheziţiilor i-a nemulţumit pe cei de la CNA, care au invocat că au lucrat câteva luni la dosar, descâlcind presupusele scheme ale familiei Ceban, iar Procuratura Anticorupţie le restricţionează activitatea.

Pentru aplanarea conflictului dintre cele două instituţii ar fi încercat să intervină procurorul general interimar, Ion Munteanu. Şefa de la Procuratura Anticorupţie, Veronica Dragalin, ar fi părăsit supărată şedinţa, după ce a declarat că CNA ar trebui să fie lichidată.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu