Republica Moldova a avut pe parcursul celor peste 30 de ani de la proclamarea independenţei 11 procurori generali. Dintre care doar unul reuşit să-şi ducă mandatul până la capăt. Lista celor care nu au putut să-şi facă treaba până la urmă a fost completată recent de Ion Munteanu.
Singurul procuror general din istoria Republicii Moldova care şi-a onorat întreg mandatul este Dumitru Postovan. Dumnealui este primul procuror general al Republicii Moldova. El a condus instituţia timp de opt ani. După plecarea sa, peste fotoliul de procuror general parcă s-a abătut un blestem. Valeriu Catană, despre care se spune că avea coloană vertebrală, a părăsit funcţia peste un an. Cică nu ar fi rezistat presiunilor din partea politicienilor.
Regretatul Mircea Iuga a părăsit funcţia la mai puţin de doi şi s-a dus judecător în Curtea Constituţională.
Regimul lui Vladimir Voronin l-a făcut procuror general pe omul său, Vasile Rusu, deputat comunist. Deşi părea a fi fidel comuniştilor aflaţi la guvernare, Vasile Rusu a fost demis peste vre-o doi ani, tot de ai săi. Pentru că nu a pornit dosar penal organizatorilor unor proteste anti-comuniste.
Urmează Valeriu Balaban, care reuşeşte să se menţină în funcţie vre-o patru ani. Ca să se ascundă la călduţ, printre consilierii lui Vladimir Voronin. Dar „blestemul” care planează peste funcţia de procuror general al RM îl ajunge peste câţiva ani. Fiind primul fost procuror general din Republica Moldova învinuit într-un dosar penal. Deşi a fost achitat anul trecut după un lung proces de judecată, dosarul său se mai află pe rol. Doar că în instanţa ierarhic superioară.
Urmează „legendarul” Valeriu Gurbulea. Fiind acceptat în funcţie de comunişti, Gurbulea le-a slujit cu credinţă. Mai ales după 7 aprilie 2009, când sute de tineri au fost torturaţi în comisariatele de poliţie. Şi s-au mai ales şi cu dosare penale pentru că au participat la protestele anti-comuniste. Fapt pentru care a trebuit să-şi ia tălpăşiţa înainte de expirarea mandatului.
Alianţa pro-europeană îl face procuror şef pe Valeriu Zubco. Dar nici acesta nu reuşeşte să-şi ducă mandatul până la capăt, fiind nevoit să demisioneze în urma scandalului Pădurea Domnească, în care a decedat Sorin Paciu.
Urmează Corneliu Gurin cu un mandat şi mai complicat. Acesta a fost demis la nici o lună după numirea în funcţie. Ca să fie salvat de Curtea Constituţională. Peste trei ani avea să fie la fel, salvat de Curtea Constituţională, optând pentru funcţia de judecător constituţional.
Eduard Harunjen a ajuns procuror general în perioada de „glorie” a lui Vladimir Plahotniuc. După fuga oligarhului din vara lui 2019, câteva organizaţii neguvernamentale semnează o petiţie în care cer demisia lui Harunjen. Mai întâi acesta declară că demisionează din motive de sănătate. Cala final să anunţe că nu pleacă de bună voie. Peste câţiva ani, după demiterea lui Stoianoglo, Eduard Harunjen a revendicat în instanţă funcţia de procuror general.
Urmează o perioadă de interimat de câteva luni. Ca Igor Dodon şi Veaceslav Platon să-l facă procuror general pe Alexandr Stoianoglo. Lucru pentru care Dodon a rupt alianţa cu blocul „Acum”, a demis guvernul şi a făcut alianţă cu deputaţii din partidul care până nu demult fuseseră condus de Plahotniuc.
Demisia lui Stoianoglo, care rămăsese fidel xcelor care l-au făcut procuror general, a fost cea mai scandaloasă din demisiile procurorilor generali din RM. Cu câteva dosare penale de corupţie şi cu o luptă înverşunată pentru a se menţine în funcţie.
Urmează aproape trei ani de interimat al funcţiei, ca în 2024, Ion Munteanu să fie făcut procuror cu acte în regulă, după ce a fost interimar. Numirea lui Ion Munteanu a fost marcată de scandal. Primul concurs a fost câştigat de Octavian Iachimovschi. Care, după cum susţin mai mulţi, a avut o prestaţie net superioară faţă de Munteanu. Dar concursul a fost anulat pe motiv că o membră a CSP i-a acordat punctaj cam mic lui Munteanu. Deşi fiecare membru era liber să acorde punctajul de la 1 la 10, după propria convingere. Iar Olesea Vârlan a fost nevoită să renunţe la mandatul de membru al CSP.
Apoi concursul a fost repetat. Iar Ion Munteanu îl câştigă ca pe unt. De ce a fost nevoie de acest circ? Bruxelessul insista atunci ca Republica Moldova să aibă un procuror general. Aceasta fiind o condiţie pentru a trece la etapa de negocieri privind aderarea la Uniunea Europeană.
Deci, guvernarea de la Chişinău avea nevoie urgent de un procuror general. Dar de unul loaial. Şi s-a pus ochiul pe Ion Munteanu. Iar câştigul lui Iachimovschi a fost ca un duş rece. Chiar dacă acesta nu pare atât de curajos precum ne dorim noi să fie un procuror general, totuşi Iachimovschi a dat dovadă de mai multă perseverenţă, profesionalism şi chiar coloană vertebrală în rezolvarea unor dosare. Iar teama celor de la guvernare pentru Iachimovschi a fost că nu-l vor putea controla. La fel cum au făcut-o cu molatecul de Munteanu.
Acum, după ce s-au mai calmat cei din capitala UE, atenţia lor fiindu-le captată de probleme cu mult mai complicate, Ion Munteanu a dat bir cu fugiţii. Foştilor colegi din breasla pe care a abandonat-o le spune că plecarea la Curtea Supremă de Justiţie reprezintă o avansare în carieră. Sursele noastre susţin însă că plecarea i-ar fi fost dictată de guverrnare. Care, în prag de alegeri prezidenţiale, este înfricoşată de situaţia din justiţie. Şi că nu ar fi fost mulţumită de activitatea lui Ion Munteanu. Chiar dacă le-a fost credincios.
Aici nu pot să nu-i dau dreptate guvernării. După dosarele de rezonanţă din perioada interimatului lui Dumitru Robu, prestaţia lui Ion Munteanu se poate asemăna cu o molie leşinată de naftalină. La fel de lâncedă ca cea a Veronicăi Dragalin. Doar că ultima, înainte de plecare, a avut curajul să se răţoiască un pic. În Munteanu a decis să plece liniştit şi cu capul plecat într-un fotoliu călduţ. Din care nu va fi scos cu una cu două dacă se va schimba guvernarea. Aceasta fiind recompensa actualei guvernări pentru loialitatea lui.
Sursele susţin că va fi pus să asigure interimatul funcţiei, cel mai probabil, Sergiu Rusu, procuror general adjunct cu acte în regulă. Şi nu va fi clintit din loc până la alegeri. După care, viitoarea guvernare, indiferent de care partide va fi asigurată, îşi va alege procurorul general după bunul plac.
Nu înzădar am făcut o trecere în revistă a tuturor procurorilor generali. Observăm că, de la Postovan încoace, fiecare guvernare a avut procurorul general personal. Care nu a servit cauzei, poporului, dar politicienilor ajunşi la putere şi care i-au dat putere şi lui.
Dacă am fi avut o procuratură independentă, necontrolată politic, procurorii generali de până acum şi-ar fi dus mandatul până la capăt. Dacă nu ar fi fost şantajabili şi ar fi avut curajul să se opună ordinelor politicienilr de la guvernare. Procurori care să înţeleagă că politicenii sunt cei care trebuie să se teamă de ei şi nu invers. Şi că în activitatea lor ei nu trebuie să aibă nevoie de susţinere politică. Pentru că trebuie să fie independenţi în activitatea lor. Aşa cum prevede legea. Şi atâta timp cât procurorii generali se vor afla în serviciul guvernărilor care i-au ales, adică vor fi işte procurori de buzunar, nici unul niciodată nu-şi va duce mandatul până la sfârşit.
