La două zile după ce portalul nostru a descris cazul procurorului Iurie Lealin, care a reuşit să-i zăpăcească pe cei din Comisia Pre-Veting, un alt caz , cu mult mult mai grav, a ieşit la suprafaţă. În Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a ajuns o persoană învinuită în cel puţin 20 de epizoade de luare de mită.
Este vorba despre Iulian Muntean, avocat licenţiat din 2011, care a fost votat unanim de majoritatea parlamentară şi a trecut ca pe unt prin filtrele Comisiei Pre-Vetting.
Iulian Muntean este învinuit într-un dosar complex, pornit încă în 2018, pe faptul corupţiei de la Academia de Studii Economice. Este vorba de examente de promovare contra mită, teze anuale și de licență, dar și note pentru practica de producție În schemă erau implicaâi mai mulţi profesori, precum şi intermediari din afara instituţiei. Iar printre ei se numără Iulian Muntean şi soţia sa.
Schema a fost deconspirată de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție, care au efectuat mai multe percheziții la ASEM. Oamenii legii susțin că au depistat că „afacerea” de corupție funcționa nestingherit chiar în fața instituției, acolo unde au fost monitorizați cei care formau una dintre principalele verigi a afacerii – intermediarii. Aceștia erau responsabili de identificarea unor studenți care întâmpinau probleme în obținerea unor note bune sau restanțieri, cărora le ofereau ajutor pentru susținerea cu succes a oricărui tip de examen.
Ulterior, contra unor sume de bani, care variau în funcție de complexitatea serviciului, intermediarii mergeau la persoane publice din cadrul ASEM, în principal profesori, și le ofereau o parte din mijloacele financiare primite pentru soluționarea examenelor, o altă parte din bani păstrând-o pentru serviciile de intermediere. Pentru un examen, membrul grupului primea de la student până la 1.000 de lei, nota pentru practica de producție costa între 1.000 și 1.500 de lei, iar cea mai scumpă era aranjarea susținerii tezei de licență sau masteratul – între 400 si 550 de euro. În consecință, studenții erau evaluați fictiv de către profesori și în majoritatea cazurilor nici nu se prezentau la examene. În urma percheziţiilor, au fost depistate peste 2 milioane lei, care ar fi provenit din infracţiuni de corupţie.
Surse din Procuratura Anticorupţie ne-au comunicat că a fost un dosar foarte complicat din cauza numărului mare de epizoade şi bănuiţi. Au fost interceptate sute de convorbiri telefonice, iar ofiţerii de la CNA lucrau nopţile ca să facă faţă volumului mare de lucru, în special la descifrarea interceptărilor.
Procuratura Anticorupție a recunoscut că proaspătul membru CSM este învinuit în dosarul mitei de la ASEM şi că dosarul se află încă la etapa urmăririi penale.
Precizăm că în timpul audierii de către Comisia Pre-Vettind, Iulian Muntean a apărut ca o persoană integră, gată să răstoarne munţi pentru reforma justiţiei şi eradicarea corupţiei din sistem.
Sursele noastre susţin că pe masa Comisiei Pre-Vetting nu a apărut nicio informaţie privind dosarul de învinuire a lui Iulian Muntean. Mai mult, în nota informativă de la CNA Iulian Muntean era prezentat drept o persoană fără probleme de integritate.
Sursele noastre susţin că cei de la CNA cunoşteau despre dosar, dar ar fi primit „comandă de mai sus” să nu pomenească despre acesta.
La scurt timp după ce scandalul a răbuhnit în mass-media, Iulian Muntean a venit cu o reacţie pe Facebook, în care se victimizează, spune că dosarul i-a fost fabricat de regimul Plahotniuc şi că nu va renunţa sub nicio formă la fotoliul din CSM.
Acest asa-numit dosar a fost fabricat la comanda regimului Plahotniuc, ca fiind o metodă de intimidare a persoanelor înainte de alegeri. În perioada statului captiv, totul era posibil: să-ți facă percheziții, să te intimideze dacă nu ești de acord cu așa numitele “reguli” ale regimului sau, de exemplu, daca refuzi să te implici în campania electorală de partea partidului democrat.
În vara anului 2018, am fost supus unei perchiziții, în urma căreia nimic ilegal nu a fost depistat. Doar s-au ridicat un laptop, 2 telefoane mobile și mijloace financiare în valoare nesemnificativă, păstrate în safeu, care ulterior, în decurs de 10 zile au fost restituite. Fiind invitat la PA (în luna septembrie 2018) și fiindu-mi prezentată așa numita ordonanță de punere sub învinuire, le-am spus că nu sunt implicat în nicio schemă, acesta fiind unicul și ultimul meu contact cu PA. Azi, suntem în luna septembrie 2023, au trecut mai mult de 5 ani. Pe parcursul acestor 5 ani, niciodată nu am fost chemat să fac careva declarații, să mi se ceară vreo explicație. N-am avut absolut niciun contact cu vreun procuror sau ofițer de urmărire penală. Și îmi pare straniu că un dosar cu așa impact la acea vreme a stat în safeul cuiva timp de 5 ani. Un dosar, în care procurorul a declarat că mi se incriminează suma de 950 lei (MDL). Mai mult ca atât, acest dosar nu este în nicio bază de date, nicio bază de date gestionată de organele statului. Or, cu siguranță că Comisia de Pre-Vetting a interpelat CNA, PA, SIS, MAI despre existența vreunor dosare penale în privința mea. Deci, dosarul pur și simplu nu există. După alegerile din februarie 2019, nu exista nicio informație despre acest dosar. Și, din câte cunosc, nicio persoană din cei 80 nu a fost trimis în judecată, nemaivorbind despre vreo condamnare.Având în vedere toate aceste circumstanțe, nu pot să constat decât că scopul apariției acestei informații este de a mă intimida. Dar, așa cum am refuzat implicarea în campania electorală din 2019 de partea partidului democrat și, ulterior, ”întâmplător, din partea procuraturii plahotniuciste m-am ales cu percheziție acasă, declar că nu mă voi lăsa intimidat și îmi voi duce mai departe mandatul de membru CSM, punând în prim plan legea și interesul public.
Precizăm că dosarul respectiv sunt 60 de învinuiţi. Apare întrebarea logică: toţi i-au trecut calea şui Plahotniuc? Noi nu putem şi nici nu avem dreptul să comentăm să ne expunem asupra vinovăţiei lui Iulian Ceban. Dar simplul fapt că a tăinuit că a fost învinuit într-un dosar penal ridică semne mari de întrebare privind corectidunea sa. O altă întrebare ar fi de ce a tăcut CNA despre dosar? Şi mai interesant ar fi să aflăm cine ar fi protectorul din umbră al lui Muntean. Căci, după cum au evoluat lucrurile, bănuim că un astfel de protector există.
Dar ce e mai grav, cât de imparţial va fi judecătorul la care va ajunge dosarul de învinuire a unui membru al CSM, organul de autadministrare judecătorească, care are ultimul cuvânt de spus în promovarea în carieră şi aplicarea sancţiunilor disciplinare în privinţa magistraţilor.
A fost oare nevoie să se cheltuie atâţia bani de la buget cu Comisia Pre-Vetting? Ca în instituţiile CSM şi CSP să ajungă persoane controversate, despre care să vorbească cu indignare întreaga societate. De fapt, Iurie Lealin şi Iulian Muntean nu sunt singurii din cei care au trecut Pre-Vettingul cu semne de întrebare, lăsând lumea să se tot întrebe cum de le-a reuşit.
Şi în final, câţi au mai rămas din care mai au încredere în reforma justiţiei, anunţată cu atâta fast de guvernare?