Integritate

Cine este procurorul care gestionează dosarul în care este învinuit Iulian Muntean

capmari629e8563bb4 full
Avatar for Julieta Savitchi

Dosarul în care Iulian Muntean, membru al CSM desemnat de Parlament, este învinuit împreună cu soţia sa că lua mită de la studenţi, se află de aproape trei ani gestiunea procurorului Alexandru Capmari (pe foto, în stânga Veronicăi Dragalin).

Iniţial, în 2018, cauza penală a fost gestionată de procurora anticorupţie Mariana Botezat. Dosarul, fiind unul voluminos, cu 60 de învinuiţi, a necesitat forţe şi resurse majore. Cei care au lucrat la acest dosar susţin că s-a bătut recordul la numărul de interceptări ale convorbirilor telefonice, toate fiind autorizate de instanţă. Au fost interceptate, cu autorizarea instanţei şi telefoanele cuplului Neli şi Iulian Muntean, iar discurile cu înregistrările convorbirilor, precum şi descifrările, sunt anexate la dosar.

În 2020, Mariana Botezat a fost desemnată cu investigarea fraudei bancare. Responsabil de dosarul corupţiei de la ASEM a fost numit procurorul Alexandru Capmari, care tocmai fusese delegat de la Procuratura Hânceşti, unde îşi începuse, în 2018, cariera de acuzator. Nu cunoaştem în ce măsură au evoluat investigaţiile după preluarea dosarului de către Capmari. Iulian Muntean a declarat în postarea de pe Facebook că nu a mai fost deranjat de procurori de ani buni şi nici nu a auzit ca cineva din cei învinuiţi împreună cu el să fi ajuns pe banca acuzaţilor.

Sursele noastre de la Procuratura Anticorupţie susţin că Alexandru Capmari face parte din grupul de procurori agreaţi de actuala conducere a Procuraturii Anticorupţie, în special de Viorica Dragalin.

Aceleaşi surse ne-au spus, cu subînţeles, că biroul de serviciu al lui Alexandru Capmari este alături cu biroul procurorului Vadim Prisacari, ambii acuzatori fiind înrelaţii colegiale excelente. Iar Vadim Prisacari, care mai câştigă câte un ban şi din activitatea didactică, a fost coleg la ASEM cu Iulian Muntean.

Deşi conducerea Procuraturii Anticorupţie susţine că nu a fost solicitată să ofere informaţie despre Iulian Muntean, amintim că orice om al legi are obligaţia, cel puţin morală, să se autosesizeze din oficiu atunci când deţine informaţia despre comiterea unei ilegalităţi. În acest caz, Alexandru Capmari trebuia să informeze conducerea instituţiei printr-un raport. Ceea ce nu s-a făcut.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu