În condiţiile când justiţia a scăpat de sub control, iar pretinsele reforme, susţinute financiar la greu de către Occident, s-au dus pe vânt ca puful de păpădie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pretins reformat, a decis să pună capac şi peste ultima incnitură de transparenţă din sistem.
Aşa ceva nu s-a întâmplat nici pe vremea guvernării lui Vladimir Voronin, nici pe vremea lui Vladimir Plahotniuc. Adică pe timp de dectatură sau stat capturat. Dar am ajuns s-o vedem tocmai în timpul unei guvernări de la care am avut cele mai mari aşteptări privind reformarea şi transparenţa justiţiei.
CSM a aprobat un regulament care restricţionează accesul presei în sălile de judecată. Totodată, regulamentul mai prevede că accesul în instanță ar putea fi chiar refuzat. Acest lucru se va întâmpla dacă persoana care vrea sa participe la proces nu are un act de identitate asupra sa, refuză controlul cu detectorul de metale sau are o ținută inadecvată.
Noul regulament aprobat de CSM mai prevede că pentru a participa la ședințele de judecată, jurnaliștii vor trebui să se înregistreze în prealabil la persoana responsabilă cu relațiile publice sau la un reprezentant desemnat al instanței. Acest lucru se va face cu cel puțin 24 de ore înainte. Cererea va include scopul înregistrării și actul de acreditare, iar lista jurnaliștilor va fi transmisă președintelui ședinței înainte de începerea acesteia
Conform regulamentului, persoanele care nu sunt implicate direct într-un dosar, dar doresc să asiste la o ședință publică, vor avea acces doar cu acordul președintelui ședinței și doar în sala de judecată.
Cererea de participare va trebui depusă în scris cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea ședinței. Numărul persoanelor admise va putea fi limitat, în funcție de spațiul disponibil și ordinea în care sunt înregistrate solicitările.
Deci, dacă fiind în instanţă, voi afla cu zece minute înainte despre o şedinţă în dosarul Guţul sau Platon, ca jurnalist nu voi avea acces în sala de judecată.
Mai mult, înregistrările video se vor efectua doar cu acordul preşedintelui completului de judecată. Şi tot el va decide care imagini să ajungă în spaţiul public şi care nu.
Un jurist mi-a spus că un regulament aprobat de CSM nu poate substitui Codurile de procedură civilă și penala, care reglementează și delimitează ședințele de judecată publice de cele închise. Da, aşa este. Dar cum îi vom explica aceste prevederi paznicului de la turnichet? Acesta, la sigur ne va flutura hârtia cu „prikazul” şi va chema imediat poliţia dacă cineva mai îndrăzneţ va încerca să sară peste turnichet.
Cunoaştem multe probleme din sistem, depistate de către jurnalişti. Cum ar fi, de exemplu pierderea probelor în dosarul Platon, tergiversarea în dosarul primarului de la Boldureşti sau sentinţa fără logică prin care a fost achitat un vitezoman care a ucis un copil.
Cât n-ar fi de părtinitoare presa moldovenească, oricât nu ar depinde de finanţări externe din exterior sau din partea partidelor, oricât de fragilă nu ar fi această independenţă pentru jurnalişti, totuşi, datorită lor au fost scoase la suprafaţă o mulţime de-a ilegalităţi din justiţie.
Jurnaliştii niciodată nu au făcut presiuni asupra judecătorilor ca să adopte o decizie sau alta. Dar să recunoaştem că prezenţa jurnaliştilor în sala de judecată i-a mobilizat pe magistaţi să fie mai corecţi şi mai atenţi.
Iar jurnaliştii, cu excepţia celor de la Companiei Teleradio Moldova şi agenţia Moldpres nu sunt finanţaţi din banii contribuabililor. Fără supărare, dar jurnaliştii din instituţiile finanţate de stat nu vor descoperi niciodată acele nereguli din sistemul judecătoresc. Şi nu pentru că nu au capacităţi. Dar pentru că au o limită în activitate. Căci, cât nu am încerca să ne ascundem după deget, cenzura încă mai există. Şi nu cred că va fi limitat accesul în instanţe pentru jurnaliştii de la instituţiile de stat.
Cei care au descoperit neregulile sunt jurnaliştii care fac teren, de multe ori fiind plătiţi nu după eforturi. Sau cei care fac voluntariat.
Oricât de mult ar critica-o breasla jurnalistică pe Maria Olar pentru rudimentarismul ei, aceasta a reuşit să descopere ilegalităţi greu de imaginat. Cum ar fi, de exemplu, cazul inculpatului, aflat în arest preventiv, ţinut timp de o oră, în cătuşe, la uşa unui magistrat de la Buiucani. Sala de şedinţe fiind încuiată. Un astfel de caz a putut fi depistat doar datorită faptului că Maria Olar se afla în instanţă, că vine des pe acolo şi face mai mult teren decât 20 de jurnlişti licenţiaţi împreună. Iar o restricţionare a accesului în instanţă va face imposibilă depistarea astfel de cazuri.
Cândva, Ion Muruianu, fostul vasal al lui Vladimir Voronin, aflat în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, i-a numit pe jurnalişti „câinii turbaţi ai societăţii”. Mulţi colegi din breaslă s-au supărat atunci pe Muruianu. Eu nu m-am supărat. Cred că pe lângă câinii de gardă ai societăţii ar mai trebui să fie şi nişte câini răi, din cei care muşcă. Din cei care nu latră dacă li se aruncă un os. Îi am în vedere pe jurnaliştii curajoşi, pe care nu-i va opri nici un regulament ticluit în spirit de gaşcă, nici frica că vor putea să ajungă să fie judecaţi de magistaţii pe care i-au deconspirat. Pentru care interesul public râmâne mai presus decât orice restricţii ticluite peste noapte.
Iar judecătorii corecţi, care respectă legea şi nu-şi permite nicio abatere nu au nevoie de „pomenele” CSM. Lor nu le este fică de jurnalişti, activişti sau Maria Olar. Nici chiarde susţinătorii lui Ilan Şor.
