În comuna Cucuruzeni din raionul Orhei, unde a fost dezvoltată o celulă bine structurată a reţelei lui Ilan Şor de corupere a alegătorilor lucrurule au luat-o razna. Iar cetăţenii cu drept de vot nu mai ştiu pe care dintre activiştii locali să-i asculte. Consilierii Reanaştere au votat pentru Maia Sandu, iar susţinătorii PAS au făcut propagandă anti-referendum.
Spiritele s-au încins după ce un pretins activist pro-european a făcut propagandă împotriva referendumului. Apoi s-au aprins şi mai mult după ce a fost făcută publică „lista ruşinii”. Listă a activiştilor lui Ilan Şor, întocmită de oamenii legii, care au împărţit banii pentru coruperea alegătorilor.
Scindarea comunei care are 2000 de locuitori a început după alegerile locale din toamna anului 2023. Candidatul Partidului Renaştere, controlat de Ilan Şor, a câştigat cursa pentru fotoliul de primar, depăşindu-l în al doilea tur cu 19 voturi pe candidatul susţinut de de forţele pro-europene.
În urma alegerilor din toamna trecută, în consiliul local Cucuruzeni au ajuns cinci consileri din partea partidului Renaştere, trei de la PAS, iar restul trei din partea altor partide pro-europene. Ca apoi cei care s-au declarat pro-europeni să ajungă să facă propagandă împotriva referendumului privind integrarea europeană.
Situaţia din această comună este tipică pentru pentru o bună parte din localităţile din Republica Moldova. Unde oamenii nu au idee de doctrinele politice ale partidelor pe care le susţin. Iar în capul mesei, de cele mai multe ori, este pus interesul personal.
„Pro-europeanul” care, la fel ca Ilan Şor, a chemat să se voteze „NU” la referendum
Candidatul pretins pro-european la conducerea satului a fost Nicolai Ipolitov, un tânăr care locuieşte de peste 20 de ani în UE, unde a plecat împreună cu mama sa, originară din Cucuruzeni, încă pe când era copil.
În campania electorală din 2023, Ipolitov, care a candidat independent, a fost susţinut de activiştii pro-europeni din localitate. Iar reprezentatul său prin procură a fost ex-primarul din sat, Petru Cociorvă.
La un an, macazul lui Ipolitov şi Cociorvă s-a schimbat radical. Ei au chemat votanţii să răspundă „NU” la referendum. Ipolitov a calificat integrarea europeană drept un pericol pentru suveranitatea statului.
Petru Cociorvă a postat pe Facebook o înregistrare video, în care, pe fundal de muzică bisericească, a încercat să-şi convingă consătenii cu „pericolul” integrării europene. Iar drept exemplu l-a dat pe Nicolae Ipolitiv, „omul care a trăit 20 de ani acolo şi ştie ce vorbeşte”.
Pe de altă parte, Nicolae Ipolitov a făcut postări din oraşe europene, cerându-le moldovenilor şi locuitorilor din satul unde a vrut să fie primar să se opună integrării europene şi că aceasta ar fi o capcană pentru moldoveni.
„Europa n-o să vă dea nimic. Voi vorbiţi de Putin. Dar el nu cere de la nimeni nimic”, a fost unul din argumentele lui Ipolitov.
Gestul duetului Cociorvă – Ipolitov i-a lăsat stupefiaţi pe alegătorii pro-europeni din Cucuruzeni
„Am fost cu Ipolitov de la casă la casă, pentru a convinge oamenii să-l voteze. După această ieşire ruşinoasă, am vrut să-i „mulţumesc”. El nu mi-a răspuns la apeluri. Nu-mi răspunde nici Petrea. Ultimul cică ar fi plecat la Bucureşti. A votat împotriva UE şi a plecat în România. Sunt profund dezamâgit”, ne-a declarat Vasile Lungu, consilier local din partea PAS.
Precizăm că Petru Cociorvă a atacat dur şi a umilit pe reţelele de socializare consătenii care i-au ripostat. Iar după scrutin a şters toate mesajele de propagandă anti-referendum.
Se vehiculează că Cociorvă şi Ipolitov ar fi fost plătiţi să facă propagandă anti-referendum de controversatul afacerist, fugar la Londra, Veaceslav Platon.
Membrul PAS, ajuns în „lista ruşinii”
Continuarea în Evenimentul Zilei
nicaieri ca in Manako…