Procurorii Olga şi Corneliu Casian, soţ şi soţie, sunt suspectaţi de îmbogăţire ilicită. Procurorii anticorupție au descoperit o diferență de aproximativ 2 milioane de lei între venituri și cheltuieli.
Totodată, veniturile declarate ale celor doi procurori nu acoperă proprietăţile, printre care şi o mândreţe de casă în Cricova.
Corneliu Casian îşi duce mandatul în Procuratura Chişinău. Iar soția sa, la PCCOCS. Funcţiile deţinute de cei doi nu i-au împiedicat însă pe procurorii anticorupţie să descindă cu percheziţii în birourile de serviciu şi la domiciliul lor.
Olga Casian este fiica procurorului Victor Ababii, care până anul trecut a fost şef la Inspecţia Procurorilor. Acuzatoarea a fost văzută în ultima perioadă la volanul unui automobil Tesla. Bijuteria electrică nu se regăseşte în declaraţiile de avere ale celor doi soţi. Precizăm că un automobil Tesla 3 se regăseşte în declaraţia de avere depusă de Victor Ababii la plecarea din funcţie.
Tatăl lui Corneliu Casian ar avea o afacere în agricultură.
Cât priveşte Corneliu Casian, acesta ar mai avea o îndeletncire pe lângă investigaţiile penale. Sursele Crime Moldova susţin că tânărul procuror ar aduce automobile de Europa, procurate la preţ redus, pe care le vinde în RM la preţ ridicat. Activitate, desigur, incompatibilă cu funcţia de procuror.