Integritate

Cinci ,,dubii de integritate” în privinţa şefului de la Procuratura Generală

ion munteanu
Avatar for Julieta Savitchi

Bucuria şefului interimar de la Procuratura Generală pentru că a trecut prin filtrele Comisiei de Vetting nu a fost de lungă durată. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a lăsat marţi cu buza umflată pe Ion Munteanu, amânând împotriva voinţei Domniei sale examinarea raportului Comisiei Vettind şi deschizându-i larg porţile către Curtea Supremă de Justiţie.

Motivul oficial, care a ajuns la urechile oamenilor de rând, e că Raportl este prea mare, are peste de file pagini şi CSM nu a avut timp să-l studieze. „Noi vorbim despre o cifră de 668 de documente, care au un volum total de 5244 de file, dintre care majoritatea se referă la documente financiare. Unele lucruri ne depășesc pe noi, ca membri ai CSM. ”, a declarat Ion Guzun, membru CSM.

Totuşi, preşedintele interimar al CSM, Sergiu Caraman, a scăpat o frază destul de curioasă privind integritatea lui Ion Munteanu. „Comisia a identificat cel puțin cinci dubii care trebuie analizate în contextul tuturor înscrisurilor anexate”, a spus Caraman.

Sursele noastre din CSM au comunicat că „dubiile” reprezintă apartamentul de peste 600 de mii euro din Brașov, firma de construcție înstrăinată de soție cu 4 500 lei, un apartament procurat pe numele părinților lui și cheltuieli de mii de euro, care nu sunt acoperite de veniturile declarate oficial.

În Declaraţia de avere şi interese personale, semnată de procurorul general interimar pentru anul 2023, în afara casei de locuit, nu se regăseşte niciun apartament. Singurele noutăţi privind achiziţiile lui Ion Munteanu, declarate oficial, sut un teren extravilan, care l-a costat 6000 de euro, şi un automobil Dacia Duster de 215.000 lei.

În anul 2023, Ion Munteanu a obținut un salariu de 484 de mii de lei, peste 40 de mii de lei lunar, pentru funcția de procuror general interimar. Pentru activitatea sa a mai primit peste 74 de mii de lei drept diurne pentru deplasări de serviciu.

Amintim că Ion Munteanu a fost printre victimele spargerilor conturilor de Telegram. În una din convorbirile făcute public, procurorul ar fi vorbit despre procurarea unui imobil în România.

Anterior, ZdG a scris că procurorul locuiește într-o casă donată în 2017 de socrii săi, Valentin și Elena Brașovschi. Valentin Brașovschi, socrul procurorului, este fostul administrator al companiei de construcții „Dansicons” SRL, una din cele mai cunoscute de pe piață, fondată de fostul deputat Iurie Dârda. Brașovschi a plecat de la companie în februarie 2017, familia sa fiind proprietara companiei „Ideal Construct”, care din septembrie 2019 a trecut la Victor Soltan.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu