Investigații

Jaf ca în Codru la Bălţi Schemă realizată de o lichidatoare şi un judecător

autointernational
Avatar for Julieta Savitchi
Aşa numitele atacuri raider, după schemele controversatului Veaceslav Platon, continuă până în ziua de azi. O firmă cu milioane în cont şi cu zeci de contracte cu statul a fost pusă la pământ pentru o pretinsă datorie de 39 de mii de lei. Conturile cu 15.000.000 de lei au fost blocate peste noapte, paralizând activitatea întreprinderii.  Schema halucinantă începe dintr-un birou mic de pe strada Gheorghe Asachi din Chişinău, fiind implicat şi un judecător de la Bălţi.
Firma cu contracte de milioane cu statul

Întreprinderea Auto-International din Bălţi a fost fondată în 2012, cu activităţi în domeniul transporturilor, importurilor de materiale de construcţie şi resurse energetice.

În ultimii ani, firma a câştigat mai multe licitaţii cu instituţiile publice privind aprovizionarea cu cărbuni pe timp de iarnă. Printre beneficiarii Auto-International sunt grădiniţe, şcoli, instituţii penitenciare.

Potrivit portalului openmoney.md, suma contractelor de achiziţie cu statul este de 12. 226 253 de lei.

Întreprinderea deţine trei conturi bancare, dintre care unul cu 14.000 000 lei, unul cu peste un milion de lei, iar unul este la zero urmând a fi închis.

Firma are 36 de angajaţi, filiale în raioane, camioane şi îşi are sediul într-un imobil închiriat pe strada Sofia din Bălţi.

Adresa juridică se află alături într-un imobil al întreprinderii Ixialia SRL.

Anul trecut cifra de afaceri a întreprinderii a fost de aproape 164 de milioane de lei, profitul net fiind de peste 12 milioane de lei.

deepin screenshot select area 20231218123241

Tragedia care a schimbat mersul lucrurilor

În luna decembrie a anului trecut, patronul întreprinderii, Iurie Pijuc, care avea 59 de ani, a decedat într-un accident de maşină. A fost spulberat de o maşină condusă de un tânăr fără permis, în timp ce discuta cu cineva pe marginea carosabilului.

Afacerea Auto-Internaţional, care este înregistrată pe numele fiicei lui Pijuc, Nadejda, a trecut în grija soţului ei, Victor Iahtuhovschi.

Familia locuieşte în Cehia, unde la fel, are o afacere. Însă Iahtuhovschi venea cu regularitate la Bălţi pentru a verifica cum decurg lucrurile.

În acelaşi timp, Întreprinderea cu capital străin Megastroi care îşi avea sediul la aceeaşi adresă intră în proces de insolvabilitate, administratoare fiind numită Irina Selevestru, lichidator din Chişinău.

În procedură de insolvabilitate intră şi întreprinderea Ixialia, al cărei patron, Iurie Maximov, s-a mutat cu traiul în Sankt-Petersburg. Administrator de insolvabilitate a fost numit lichidatorul Natalia Gîrleanu, care activează în acelaşi brou cu Irina Selevestru, de pe strada Gheorghe Asachi din Chşinău.

Datorie suptă din deget

SRL Auto-International a luat, în 2020, în locaţiune câteva depozite de la Ixialia SRL, contra sumei de 4000 de lei lunar. În iunie 2022, contractul de locaţiune a fost reziliat, deoarece auto-International nu se mai folosea de încăperi.

400317838 1105521027491929 1950597248336801531 n

„Întreprinderea Auto-Internaţional a închiriat depozitele de la Ixialia SRL. Pe urmă am lăsat doar pentru adresa juridică. Patronul nostru se împăca foarte bine cu Iurie Maximov. Ei aveau o înţelegere verbală ca să-i achite banii o dată în câteva luni, la solicitare. Se făcea legal, prin transfer”, ne-a spus Oleg Hăbăşescu, juristul de la Auto-International.

După decesul lui Pijuc şi plecarea lui Maximov, Auto-International mai rămăsese datoare către Ixiaria cu încă 59.100 de lei.

La 25 octombrie 2023, SRL Auto-International a achitat datoria.

La 31 octombrie 2023, Natalia Gîrleanu  trimite o notificare către Auto-International SRL privind încă o datorie de 39.537 de lei, formată din penalităţi.

406868997 1415030479364023 7451943497636264396 n

Auto-International a răspuns că nu achită suma respectivă deoarece penalităţie au fost calculate după rezilierea contractului.

Judecata de peste noapte

În după amiaza zilei de 4 decembrie, Natalia Gîrleanu a depus o cerere întroductivă la Judecătoria Bălţi, în care cere iniţierea procedurii de insolvabilitate pentru Auto-International, cu blocarea conturilor bancare şi numirea în calitate de administrator de insolvabilitate a Nataliei Onichevici. Precizăm, ultima lucrează în acelaşi birou de pe strada Gheorghe Asachi, împreună cu Selevestru şi Gîrleanu.

Argumentul „forte” din cererea semnată de Natalia Gîrleanu este că „neexecutarea până la moment a datoriei ne dă temei de a considera lipsa capacităţii de plată a datoriei scadente”.

Precizăm că Natalia Gîrleanu nu a anexat niciun document bancar care să confirme lipsa mijloacelor financiare pentru Auto-International SRL.

Lichidatoarea a anexat, în schimb, o copie a extrasului din contul bancar Ixialia SRL, care confirmă lipsa mijloacelor financiare.

Cererea depusă de Gîrleanu ajunge în gestiunea magistratului Valeriu Pădurari, preşedinte interimar al Judecătoriei Bălţi. Tot el fiinf numit şi responsabil pentru examinarea dosarelor de insolvenţă.

A doua zi, 5 decembrie 2023, la ora 8.30, Valeriu Pădurari a pronunţat încheierea prin care au fost admise în întregime solicitările Nataliei Gîrleanu.

Întreprindere prosperă, pusă pe brânci

Conducerea întreprinderii a aflat despre aplicarea sechestrului pe conturi şi desemnarea unui administrator de insolvabilitate pe 6 decembrie, când au vrut să facă o tranzacţie bancară către un furnizor.

„Avem mai multe contracte cu instituţiile publice privind aprovizionarea cu cărbuni. Ne-a fost blocată activitatea şi nu ne putem onora obligaţiunile contractuale. Există riscul ca aceste instituţii să rămână fără agent termic pe timp de iarnă. Următoarea şedinţă a fost numită tocmai pe 26 ianuarie 2024. Şi încheierea lui Pădurari poate fi atacată odată cu fondul. Dar până atunci afacerea este distrusă. Consider că este o schemă, un atac raider în adevăratul înţeles al cuvântului”, ne-a declarat Oleg Hăbăşescu.

Violeta Guţu, manager la Auto-International, susţine că firma suportă pierderi zilnice de la 200.000 până la 250.000 de lei. „A fost un şoc pentru noi. Mai ales că a fost afectată şi reputaţia companiei care a fost creată mai bine de zece ani”, a precizat Violeta Guţu.

„Am afaceri în Cehia şi în Polonia, dar nu am întâlnit aşa ceva. Am vorbit cu mai mulţi jurişti, avocaţi şi toţi rămân nedumeriţi de cele întâmplate. Este un şoc şi pentru noi. Firma are rulaje mari, nu demult am cumpărat o bază cu 5 milioane de lei. Este un absurd să înlături administratorul, să pui sechestru pe conturi şi să blochezi pentru 39.000 de lei activitatea unei întreprinderi de milioane. Să o facă pe furiş, fără să ne anunţe. A fost afectată grav şi imaginea firmei, care a fost construită ani la rând. Am depus plângeri şi sper că toţi actorii acestui atac raider să răspundă”, a declarat pentru Crime Moldova Victor Iahtuhovschi.

Cei implicaţi preferă să tacă sau… să se ascundă

Din toţi cei implicaţi în acest caz am reuşit să vorbim doar cu Victor Pădurari. Magistratul ne-a declarat că nu doreşte să discute despre dosare.

Căteva zile la rând am încercat să le contactăm la telefon pe doamnele Gîrleanu şi Onichevici. Dar nu ni s-a răspuns nici la un apel.

Echipa noastră a fost în cinci minute la sediul de pe strada Gheorghe Asachi, după ce o persoană ne-a comunicat că doamnele au intrat în birou.

birou insolventan

Biroul de pe strada Gheorghe Asachi 44

Uşa la sediu era închisă. O doamnă care s-a prezentat secretară a spus că este doar ea la birou şi a promis să-i transmită dnei Gîrleanu numărul nostru de telefon. Desigur, că nu am fost telefonaţi.

În cele din urmă, am reuşit să ajungem la uşa biroului. De data aceasta am fost întâmpinaţi de o doamnă, vorbitoare de rusă, care s-a prezentat drept contabilă. Femeia ne-a spus că doamnele Selevestru, Gîrleanu şi Onichevici lipsesc şi nu se ştie când vor fi la birou.

Peste câteva minute după ce am părăsit sediul, am fost contactaţi de o persoană cunoscută care ne-a întrebat de ce o căutăm pe Natalia Gîrleanu.

Cine sunt pretinşii actori

valeriu padurariMagistratul Valeriu Pădurari de la Bălţi de câţiva ani se specializează în examinarea dosarelor de insolvabilitate. La începutul anului curent, CSM l-a obligat pe Valeriu Pădurari să restituie un premiu bănesc oferit cu ocazia Crăciunului pe stil vechi, precum şi un premiu anual, pentru activitate ireproşabilă. Motivul a fost o sancţiune disciplinară aplicată în 2022.

Pe numele lui Valeriu Pădurari agenţii economici au depus mai multe plângeri la Inspecţia Judiciară, acuzându-l de complicitate cu Irina Selevestru şi Natalia Gîrleanu. Majoritatea plângerilor au fost respinse.

Natalia Gîrleanu apare în înregistrările video făcute de amatori. Lichidatoarea este huiduită de oameni că nu -şi face bine treaba.

După cum am relatat mai sus, Gîrleanu şi Onichevici stau într-un birou cu Natalia Selevestru. Ultima este Președinte al Comisiei de Autorizare și Disciplină al Administratorilor Autorizați din Republica Moldova. Deci, orice plângere depusă pe numele Nataliei Gîrleanu practic nu are sorţi de izbândă.

Ecaterina Selevestru mai este şi directoarea Centrului de Instruire în Insolvență din Republica Moldova „Moldinsolv”.

Ce spune legea

Am contactat un administrator de insolvenţă să ne comenteze situaţia dată. Fără să-i spunem numele colegilor implicaţi şi al agentului economic.

„Pare să fie o schemă. Este un absurd ca să fie iniţiat un proces de insolvenţă şi blocate conturi de milioane pentru o datorie de 39 de mii de lei. Eu niciodată nu voi merge la aşa ceva şi nu ştiu dacă se va găsi vre-un judecător să-mi accepte o astfel de cerere”, ne-a spus lichidatorul, sub protecţia anonimatului.

Potrivit articolului 10 din Legea insolvabilităţii, ntentarea unui proces de insolvabilitate presupune existenţa unui temei.

Temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului.

Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supraîndatorarea debitorului în cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limitele patrimoniului său. În acest caz, la baza evaluării patrimoniului debitorului trebuie pusă continuarea activităţii lui dacă acest fapt este posibil.

Legea defineşte incapacitatea de plată drept situaţie financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de aşi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să
Insolvabilitatea reprezintă situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a îşi onora obligaţiile de plată, constatată prin act judecătoresc.

La constatarea insolvabilităţii debitorului nu se ia în calcul valoarea creanţelor constituite din penalităţi şi/sau din alte sancţiuni financiare aferente neexecutării obligaţiilor.

Din cele relatate mai sus, rezultă că nu a existat nici un temei pentru depunerea cererii întroductive şi acceptarea ei. Apare întrebarea, care ar fi scopul ascuns al duetului Gîrleanu-Pădurari – să distrugă întreprinderea la comanda unor concurenţi sau să ajute pe cineva să preia afacerea la preţ derizoriu?

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

1 comentariu

Lasă un comentariu