Justiție

VIDEO// Combatant moldovean, care a luptat împotriva ruşilor în Ucraina, reţinut brutal la Chişinău. Acesta ar fi atins interesele unor procurori de la PCCOCS

cammm
Avatar for Julieta Savitchi

Fostul poliţist Arslan Safarmatov, erou al războiului de pe Nistru şi unul dintre moldovenii înscriși în Legiunea Internațională a Ucrainei, a fost reţinut cu puţin timp  în urmă pentr 72 de ore de către mascaţi şi procurorii PCCOCS. Acesta suportase nu demult o intervenţie chirurgicală complicată, după ce a fost anterior grav rănit în luptele pentru oraşul Severodoneţk.

Imagine Viorica Tătaru

Oamenii legii au descins luni dimineaţă în apartamentul combatantului pentru a efectua percheziţii. Soţia lui Safarmatov susţine că oamenii legii au fost foarte agresivi şi au ridicat de la ei sume de bani.

La uşa apartamentului lui Safarmatov au venit jurnaliştii de la postul de televiziune TV8, Viorica Tătaru şi Andrei Captarenco, care l-au întâlnit pe combatantul moldovean în Ucraina.

„O reţinere ca la nebuni. Foarte agresivi cu Safarmatov, foarte agresivi cu reprezentanţii mass-media”, ne-a declarat jurnalista.

În timp ce era săltat de mascaţi, Arslan Safarmatov a reuşit să declare că este nevinovat şi că este vorba de un dosar fabricat.

Procuratura nu a anunţat care sunt motivele reţinerii combatantului. Un ofiţer a declarat celor doi jurnalişti doar că se fac „acţiuni de urmărire penal într-un dosar de trafic ilegal de droguri, fără ca să ofere alte amănunte”.

Arslan Safarmatov s-a adresat anterior la noi ca să investigăm cazul unui tânăr, fiul unui prieten de al său cu care a luptat în războiul de pe Nistru. Acesta era învinuit de aşa numitul comitet de anchetă de la Tiraspol pentru incendierea de anul trecut a sediului comitetului securităţii naţionale din republica nerecunoscută din stânga Nistrului.

PCCOCS a pornit un dosar penal pe acest caz, avându-l ca învinuit pe tânărul pe care îl proteja Safarmatov. În discuţia avută cu tânărul, acesta ne-a prezentat ordonanţa de punere sub învinuire, semnată de către un procuror PCCOCS, în care scria negru pe alb că tânărul este învinuit de comiterea actului terorist de la Tiraspol, făcându-se referinţă la învinuirile aduse de către organele de anchetă din republica nerecunosută.

Tânărul ne-a spus că este persecutat atât de SIS, cât şi de cei de la PCCOCS, iai învinuirile lor se bazează pe faptul că a locuit la gazdă la Chişinău la o persoană reţinută la Tiraspol pentru atacul asupra KGB-lui. Interlocutorul nostru a precizat că acesta era consumator de droguri şi că mergea des la Tiraspol pentru a se întâlni cu iubita.

Acesta nu este singurul caz în care Arslan Safarmatov a încercat să ajute pe cineva care se confrunta cu pretinse abuzuri din partea oamenilor legii şi a procurorilor de la PCCOCS şi că le „călcase pe coadă” unor persoane influente.

Potrivit TV8, Safarmatov şi alţi militari moldoveni care luptă în Ucraina au adresat un mesaj organizatorilor și participanților la protestele care au avut loc mai multe săptămâni la rând în Capitală și în spatele cărora ar sta Partidul Șor, declarat neconstituțional. Mesajul a fost perceput drept o încercare de a-i împiedica pe cetățeni să își exprime nemulțumirile față de guvernare, iar activitatea lor în Ucraina – drept mercenariat. Socialistul Vlad Batrîncea a sesizat Procuratura și SIS, cărora le-a cerut să se pronunțe dacă activitatea și îndemnul legionarilor cad sub incidență penală.

Sesizarea se află încă la etapa de examinare la Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS).

Ruslan Safarmatov a fost persecutat de regimul Plahotniuc pentru rolul său activ în cadrul protestelor de la GBC din 2015.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu