Social

Deputatul Dan Perciun, luat la pumni de o femeie în faţa Parlamentului

fit 1280
Avatar for Julieta Savitchi

Un deputat de la Chişinău a fost înjurat ca la uşa cortului şi agresat fizic de o femeie chiar în faţa Parlamentului. Atacatoarea i-a reproşat alesului din partidul de la guvernare că Parlamentul nu a reacţionat la plângerea ei că a rămas fără de locuinţă.

Deputatul atacat este Dan Perciun, preşedintele comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie. Femeia l-a atăcat pe alesul poporului în momentul când acesta venea la Parlament. Deputatul a fost numit cu cuvinte injuroase şi lovit de femeia supărată pe autorităţi.

„Eu sunt în drum, nu am unde pune capul…Tu trebuie să faci ordine în țara asta. De ce, dobitocule, stai aici? Cum stau eu în drum, o să stai și tu”, i-a replicat femeia deputatului.

Dan Perciun a încercat să o calmeze pe doamna înfuriată: „Stați un pic, vorbiți normal”.

Femeia care l-a atacat pe Dan Perciun se numeşte Veronica Cucoş, are 56 de ani, este din oraşul Sîngerei şi a revenit cu puţin timp în urmă din Germania, unde a muncit la negru mai bine de doi ani.

Cu mai mulţi ani în urmă, în timp ce Veronica era plecată după câştig în Federaţia Rusă, mama sa vitregă i-a făcut testament pe casă fratelui femeii. Când a revenit din Rusia, fratele Veronicăi nu a mai primit-o în casă, iar termenul de prescripţie pentru contestarea testamentului expirase.

Veronica Cucoş s-a adresat în instanţă, la procuratură, poliţie, autorităţile publice locale şi centrale, dar plângerea i-a fost respinsă peste tot.

În 2015, Veronica Cucoş s-a alăturat la protestele anti-guvernamentale ale Platformei DA, iar în 2020 a protestat împotriva fostului preşedinte Igor Dodon.

Ulterior, Veronica a reuşit să-şi perfecteze acte româneşti şi să plece în Germania la muncă. Revenită acasă după mai bine de doi ani, aceasta le-a spus prietenilor săi că vrea să-i bată pe mai mulţi funcţionari din actuala guvernare pentru că nu i-au făcut dreptate şi anume să-i întoarcă cota din gospodăria părintească.

Dan Perciun a spus că nu va depune plângere la poliţie şi că este gata să o primească în audienţă pe femeia care l-a atacat.

„Eu am sesizat forțele de ordine doar în sensul în care era normal să fie un carabinier ca să nu ajungă să fie îmbrânciți oamenii pe scările Parlamentului. În raport cu persoanele respective nu cred că va fi o plângere, pentru că și așa sunt necăjite. Dar cred că e bine să fie mai multă securitate la Parlament”, a declarat Dan Perciun

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu