Cadavrul lui Rustam Aşurov, asasinul care a ucis doi oameni, un poliţist şi un agent de pază, a ajuns duminică în capitala Tadjikistanului, Duşanbe. Pentru a prelua corpul neînsufleţit al lui Aşurov, la Chişinău a venit o rudă de a sa. Operaţiunea a fost ţinută în secret.
Forţele de ordine din Chişinău nu au reuşit însă să recupereze cadavrul lui Ismatulloev Shuhrat Abdugafforovici, prim-vicepreședinte al băncii comerciale „Orienbank” din Tadjikistan, răpit de Aşurov şi complicii săi în seara de 23 iunie, cu o săptămână înainte de dublul omor de pe Aeroportul din Chişinău.
Bancherul a fost torturat timp de câteva ore pentru ca să cedeze peste o sută de milioane de dolari, pe care acesta i-ar fi deţinut în criptovalută. Înainte ca să fie rănit şi reţinut de poliţia moldovenească, Rustam Aşurov i-a telefonat mamei sale în Duşanbe şi i-a mărturisit că a ucis doi oameni la Chişinău şi că nu se va preda viu. Aşurov a recunoscut şi moartea bancherului, decedat după câteva ore de tortură, şi că anume el a dus şi a aruncat cadavrul lui Ismatulloev în râu.
Presa din Tadjikistan a scris că organele de drept încă nu au găsit cadavrul bancherului. Totodată, organele de drept din Duşanbe i-a reţinut pe cinci din gruparea care l-a răpit şi omorât pe bancher, iar alţii trei, printre care şi organizatorul crimei, au reuşit să fugă în Turcia.
Rustam Aşurov i-a cerut unei jurnaliste din Tadjikistan cu care a zburat în acelaşi avion să-l mituiască pe poliţistul de frontieră Serghei Muntean, pentru ca acesta să-i permită să intre în Moldova. Jurnalista Barnoi Begmatzoda, care a devenit martor al atacului aramat, a fugut din ţara sa din cauza represiilor la care a fost supusă după ce a mediatizat faptul că autorităţile de la Duşanbe permit cetăţenilor să lupte de partea Rusiei în Ucraina.
Femeia, care este însărcinată şi are un copil mic, a povestit jurnalistilor de la NewsMaker.md prin ce a trecut în timpul atacului de la Aeroportul Internaţional Chişinău, dar şi cum a interacţionat cu atacatorul. Ea a declarat că atacatorul era foarte agresiv şi umbla de colo-colo atunci când li s-a spus să aştepte decizia de acces pe teritoriul Republicii Moldova.
„Pe mine m-a chemat poliţistul Serghei (Muntean) şi m-a întrebat de ce eu plec în Ucraina. Eu i-am spus problema mea. A vorbit cu mine 10 minute, după care a spus ca eu să aştept, iar pe ceilalţi îi vor trimite înapoi la Istanbul. Ulterior, Aşurov, s-a apropiat de mine şi m-a rugat să-i propun bani lui Serghei, ca să nu-l trimită şi pe el în Istanbul. Eu i-am spus că dacă voi face aşa o propunere, voi fi trimisă şi eu înapoi”, a povestit Barnoi Begmatzoda
Rustam Aşurov a fost ciuruit de gloanţe în timpul reţinerii. El a decedat a treia la spital, fîră să-şi revină din comă.