Economie

Scandal cu dosar penal în proiectul „Satul german” al lui Ceslav Ciuhrii. Factori de decizie ai unor demnitari din Guvernul Ion Chicu, bănuiţi de abuz în serviciu

deepin screenshot select area 20230613121123
Avatar for Julieta Savitchi

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) are în gestiune un dosar penal în care factori de decizie din Guvernul condus de Ion Chicu sunt bănuiţi de abuz în serviciu în cazul proiectului imobiliar „Satul german”, implementat de întreprinderea Regata Imobiliare SRL care aparţine omului de afaceri Ceslav Ciuhrii.

Surse din cadrul CNA ne-au comunicat că întreprinderea Regate Imobiliare ar fi cumpărat de la stat terenul de la periferia municipiului Chişinău, unde se construieşte „Satul german”, la un preţ derizoriu. Anteror, pe terenul respectiv Guvernul planifica să construiască un birou vamal.

Aceleaşi surse afirmă că ofiţerii CNA se confruntă cu probleme la evaluarea prejudiciilor, deoarece constructorii au evacuat cernoziomul de pe terenul care se construieşte „Satul german” şi experţii nu cunosc care era bonitatea solului.

Totodată, asupra CNA s-ar face presiuni ca să renunţe la dosarul respectiv după ce Ciuhrii ar fi apelat la persoane influente din Guvernul condus de Dorin Recean.

Am încercat să-l contactăm pe omul de afaceri Ceslav Ciuhrii, însă numărul de telefon care i-ar aparţine era închis. La telefonul de contact indicat pe portalul întreprinderii Regata Imobiliare nu a răspuns nimeni pe parcursul mai multor ore.

Anul trecut, Ceslav Ciuhrii a declarat într-un interviu pentru portalul Mold-Street că a investit mult timp pentru a începe proiectul „Satul german”, inclusiv în terenurile pe care le-a procurat de la ţărani şi de la o bancă. “De câțiva ani investim, treptat, și pregătim proiectul “Satul German”. Am început să cumpărăm terenuri mai întâi de la țărani, după care am cumpărat și de la o bancă. Mai apoi am construit toată infrastructura, ca “Satul German” să aibă acces la gaz, curent, canalizare, apă. Deci nu este un proiect care s-a făcut peste noapte și acum trebuiește plătit. Majoritatea banilor i-am plătit deja, iar acum urmează să dezvoltăm împreună cu cei care vor dori să fie în acest proiect”, a declarat Ceslav Ciuhrii.

Proiectul „Satul german” a fost anunţat de Ceslav Ciuhrii la începutul anului trecut. Acesta este singurul proiect imobiliar de acest fel dezvoltat în ultimii 30 de ani în Republica Moldova. Reamintim că “Satul german” este situat în preajma bulevardului Dacia.Localitatea, amplasată într-o zonă verde și liniștită, va avea o suprafață de peste 800 mii mp și va cuprinde 38 de blocuri de până la cinci etaje și 800 de vile, construite, după cum promite autorul proiectului, conform celor mai înalte standarde europene de eficiență energetică: locuințe de tip duplex, townhouse, case individuale cu unu și două niveluri. Localitatea va avea propriul spital modern, grădiniță și școală proprii, hotel, terenuri de joacă pentru copii propriul centru comercial, propria sală de fitness și SPA, restaurante, spații comerciale, terenuri de sport, inclusiv terenuri de tenis de câmp, etc.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu