Integritate

DOC// Cum să conduci în stare de ebrietate şi să rămâi cu permisul în buzunar: să ai copii şi să te pocăieşti

Ramona Moşneguţu
Avatar for Julieta Savitchi

O tânără din Şoldăneşti, prinsă de poliţie în timp ce conducea automobilul în stare avansată de ebrietate, a fost „iertată” de judecător şi procuror să râmână cu permis de conducere, în pofida faptului că legea prevede obligatoriu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Decizia aparţine magistratei Ramona Moşneguţu (în fotografie), de la Judecătoria Orhei, oficiul Şoldăneşti, care se regăseşte în lista magistraţilor promovaţi de Maia Sandu după expirarea termenului de 5 ani de la numirea în funcţie. Potrivit deciziei, procurorul Ruslan Ştirbu, numit recent în funcţia de şef adjunct al Procuraturii Şoldăneşti, a solicitat ca inculpatei să nu-i fie retras dreptul de a conduce automobilul.

Instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvîrşit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvîrşirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională. La stabilirea pedepsei, instanța, luând în calcul că inculpata Vlas Ana pentru prima dată a comis o infracțiune ușoară, a recunoscut fapta prejudiciabilă și a contribuit activ la descoperirea ei, a optat pentru examinarea cauzei într-o procederă simplificată, s-a căit sincer. Inculpata Vlas Ana are la întreținere trei copii minori, unul dintre care este de o vârstă fragedă, este unicul întreținător al familiei sale”, a justificat decizia Ramona Moşneguţu.

Cazul a fost scos „de la naftalină” de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, care a transmis o notă informativă Consiliului Superior al Procurorilor, înainte de audierea procurorului Ştirbu pentru avansarea în funcţie administrativă. Potrivit notei de la SIS, inculpata ar fi încercat să mituiască agenţii de circulaţie pentru a nu-i ridica permisul de conducere.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu