Integritate

Fostul procuror Ruslan Popov, învinuit în câteva dosare penale, tot mai aproape de a îmbrăca mantia de judecător

deepin screenshot select area 20230419193139
Avatar for Julieta Savitchi

Fostul procuror general adjunct, Ruslan Popov, învinuit în câteva dosare penale pentru îmbogăţire ilicită şi fals în acte publice, a susţinut cu brio examenul de absolvire, proba orală, a Instutului Naţional al Justiţiei pentru funcia de judecător. Printre examinatori se numără şi fostul său subaltern de la Procuratura Generală, Iurie Lealin.

Media de absolvire obţinută de fostul procuror este de 8,54, fiind depăţit dor de doi din cei 14 conncurenţi. Cei care s-au dovedit a fi mai buni în materie de drept decât Ruslan Popov sunt procurorii anticorupţie Alexandru Cernei şi Nadejda Busuioc. Precizăm că Nadejda Busuioc este acuzatoarea care a condus urmărirea penală şi reprezintă în instanţă dosarele intentate lui Popov.

Ruslan Popov a demonstrat cunoştinţe strălucite la dreptul administrativ şi drepturile omului, la care a primit note de 9 şi 10, însă şchiopătează niţel la dreptul procesual penal, la care a fost evaluat cu note de 7 şi 8.

Fostul adjunct al lui Alexandr Stoianoglo, procurorul general suspendat, Ruslan Popov este învinuit într-un dosar penal intentat pentru îmbogăţire ilicită. Procurorul ar fi beneficiarul final al unei livezi moderne şi al unui frigider pentru păstrarea fructelor înregistrate pe numele tatălui, un simplu pensionar din satul Mileştii Mici.

Fostului procuror i se mai incriminează săvârșirea a opt episoade de fals în declarația de avere și interese personale.

Reţinut la începutul lui octombrie 2021, Popov s-a aflat în arest preventiv aproape 30 de zile în izolatorul Centrului Național Anticorupție.

Iniţial, Judecătoria Chişinău a dispus plasarea sa în arest la domiciliu, însă peste câteva zile Curtea de Apel Chişinău a dat curs demersului procurorilor anticorupţie de a-l plasa în izolator.

Ulterior, Curtea de Apel Chişinău a modificat deciziile instanţei de fond în privinţa lui Popov, prelungindu-i arestul la domiciliu. Fostul procuror a scăpat de măsura preventivă în ajunul sărbătorilor de iarnă.

Procurorul Popov a fost suspendat din funcţie pe durata desfăşurării anchetei, iar în martie 2022 a depus cerere de eliberare din sistem, care i-a fost acceptată.

De partea cealaltă, Ruslan Popov pledează nevinovat.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu