Politic

Când banii rezolvă totul. Cum a fost înlocuit un publicist şi savant notoriu cu „robul credincios” al lui Ilan Şor. Video

iurie raileanu
Avatar for Julieta Savitchi

Fotografia preşedintelui partidului Moldova mare, Victoria Furtuă, va apărea pe prima pagină a unui abecedar, însoţită de o prefaţă semnată de cea care i-a scris lui Ilan Şor că îi este rob credincios.

Este vorba de abecedarul Etno ABC, al cărui autor este fostul jurnalist de la Compania publică Teleradio Moldova Iurie Răileanu, care, după o pauză îndelungată în jurnalism, a aderat la partidul Moldova Mare, afiliat condamnatului fugar Ilan Şor.

Deepin Screenshot select area 20251205201454

Iurie Răileanu/ Sursa foto: EvZ

Etno ABC, mai întâi în limba română, apoi în „limba moldovenească”

Într-o postare video, Iurie Răileanu anunţă că Etno ABC, este primul abecedar etnofolcloric, care urmează să apară în timpul apropiat în librării. Autorul susţine că este o ediţie nouă, care a fost „îmbunătăţită”.

„Avem un cuvânt foarte frumos de întroducere cu doamna Victoria Furtună, pentru părinţi, bunici şi mugurii de lumină – copiii Moldovei. Aici avem informaţii despre istoria noastră naţională, despre tradiţiile pe care ni le-au lăsat străbunii noştri ca să le păstrăm peste veacuri”, i-a prezentat Răileanu abecedarul unui tânăr care i-a solicitat autograful.

EvZ precizează că prima ediţie a Etno ABC a fost lansată de Iurie Răileanu în 2015 şi a fost pusă în vânzarea şi de reţeaua de librării „Cărturăreşti” din România.

Spre deosebire de ediţia „îmbunătăţită”, prima ediţie Etno ABC era un abecedar al limbii române, iar prefaţa era semnată de regretatul Vlad Pohilă, un publicist şi savant notoriu din Republica Moldova.

 „Orice copil, desigur, ar putea învăţa şi de aici literele şi sunetele limbii române. Le vor învăţa însă într-un mod cu totul neordinar: nu prin intermediul unor obiecte sau fenomene arhicunoscute (mamă, floare, casă, copac etc.), ci prin a vedea lucruri necunoscute sau mai puţin cunoscute”, scrie în prefaţa semnată de Vlad Pohilă.

Iurie Răileanu, investigat de poliţie

În luna iulie a anului curent Victoria Furtună şi Iurie Răileanu au lansat un album monografic, numit Moldova mare, la fel ca şi formaţiunea politică condusă de fosta procuroră.

Iurie Răileanu şi Victoria Furtună

Iurie Răileanu şi Victoria Furtună/ Sursa foto: Facebook

Totuși, lansarea a fost însoțită de peripeții. Victoria Furtună a declarat, într-o postare pe Facebook, că un lot de cărți ar fi fost confiscat de Poliție pe motiv că ar prezenta „amenințări la adresa securității naționale”.

Victoria Furtună a calificat acțiunile poliției drept cenzură. Potrivit acesteia, ar fi fost confiscate în total 50 de exemplare.

Deepin Screenshot select area 20251205184525

Sursele EvZ au comunicat că Iurie Răileanu este cercett penal într-un dosar penal. Aceleaşi surse susţin că dosarul a fost pornit pentru coruperea alegătorilor şi a consătenilor ca să adere la partidul Moldova mare.

Cartea Moldova mare

Cartea Moldova mare

Cum a ajuns jurnalistul activist într-un partid afiliat lui Ilan Şor

Iurie Răileanu a renunţat cu mai mulţi ani în urmă la jurnalism şi s-a retras în satul Brăneşti, raionul Orhei, regăsindu-se în creşterea florilor. Dar nu a reuşit să facă afacerea una prosperă.

Cu doi ani în urmă, Răileanu a ajuns consilier al comunei Ivancea din partea Partidului Socialiştilor. În calitate de consilier local, Răileanu a denunţat pretinsele fraude ale funcţionarilor din Primăria Ivancea, susţinători şi membri ai partidelor afiliate lui Ilan Şor.

În primăvara anului 2025, Răileanu a fost racolat în partidul Victoriei Furtună, ajungând în scurt timp curator pentru raionul Orhei.

Locuitorii din Brăneşti susţin că situaţia financiar-materială a lui Răileanu s-a îmbunătăţit considerabil. Acesta a angajat câţiva muncitori să-i facă ordine în curte şi plantaţia cu flori. Totodată şi construit gard nou, care ar costa mai multe mii de euro, bani pe care fostul jurnalist nu i-a avut.

gardul

Gardul construit de Iurie Răileanu după aderarea la Partidul Victoriei Furtună

Solicitat anterior de EvZ, Iurie Răileanu a declarat că a aderat la partidul Victoriei Furtună din proprie convingere. „Nu am făcut-o pentru bani. Am făcut-o pentru idee. Limba română şi românii nzu mi-au dat nimic. Iar Victoria este o femeie foarte puternică”, ne-a spus jurnalistul.

Vezi EVENIMENTUL ZILEI

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu