Crimă

De ce Vladimir Plahotniuc ar putea să nu fie extrădat în Republica Moldova. Surse

plahotniuc
Avatar for Julieta Savitchi

În timp ce toată lumea aşteaptă ca Vladimir Plahotniuc să ajungă în timpul cel mai apropiat la Chişinău, acesta ar putea să nu fie extrădat de autorităţile elene. Sursele EvZ susţin că oligarhul ar fi fost reţinut în baza unui mandat european şi urmează să fie judecat într-o ţară din UE.

După ce a fost anunţată reţinerea fostului lider al Partidului Democrat, în spaţiul public au apărut mai multe speculaţii, cea mai răspândită fiind că reţinerea ar avea legătură cu alegerile parlamentare.

Se vehiculează că Plahotniuc s-ar fi lăsat prins pentru ca să se implice în alegeri. Alţii, în special cei din opoziţia pro-rusă, afirmă că Plahotniuc a fost reţinut abia acum pentru a ajuta partidul aflat la guvernare să obţină mai multe sufragii la toamnă.

„În ceea ce sunt de reținerea lui Plahotniuc, eu de asemenea nu cred în coincidență, înainte de alegeri, cu două luni înainte de alegeri, nu este acesta încă un pas politic în susținerea PAS și a Maiei Sandu, pentru că ei nu prea au cu ce merge la alegeri.

Ei trebuie să spună că uite, noi am promis, noi am făcut. Eu cred că este un scenariu bine pus la punct. Cum o să împuște acest scenariu, e altă întrebare. Haideți să vedem până la urmă cum se vor finaliza toate aceste”, a declarat fostul preşedinte pro-rus Igor Dodon.

Sursele EvZ susţin că reţinerea lui Vladimir Plahotniuc şi a omului său de încredere, fostul deputat Constantin Ţuţu, este reală. Şi că nu are nimic comun cu scrutinul din 28 septembrie. Cei doi se aflau în tranzit în Grecia. Iar scopul lor era să ajungă în Dubai.

Sursa foto: voceabasarabiei.md

Vladimir Plahotniuc/Sursa foto: voceabasarabiei.md

De ce ar putea să nu fie extrădaţi Plahotniuc şi Ţuţu

Sursele EvZ susţin că Plahotniuc şi Ţuţu au fost reţinuţi în baza unui mandat european, cei doi fiind investigaţi şi urmăriţi în secret de mai mulţi ani pentru trafic de droguri.

Aceleaşi surse afirmă că fostul politician de la Chişinău era capul a cel puţin două dintre cele mai mari reţele de trafic de droguri pe teritoriul Uniunii Europene. Iar Ţuţu era mâna dreaptă a lui Plahotniuc.

Astfel, până a fi extrădaţi în Republica Moldova, Plahotniuc şi Ţuţu ar putea fi judecaţi mai întâi în unul din statele UE.

Droguri pentru europeni

Plahotniuc ar fi fost capul reţelei de trafic a drogurilor din Afganistan şi Columbia în Uniunea Europeană.

Analiza mai multor cazuri a condus la identificarea a două rute de transportare a drogurilor: Afganistan – Iran – Turcia – Ucraina (calea maritimă) – Republica Moldova – Uniunea Europeană (Olanda sau Germania), pe de o parte. Şi Afganistan – Iran – Azerbaidjan – Georgia – Ucraina (feribot) – Republica Moldova – Uniunea Europeană (Olanda/Germania). În Afganistan se produce macul opiaceu, materia primă furnizată Iranului pentru producerea heroinei.

Anterior, filiera Afganistan – UE ar fi fost controlată în întregime de un clan turcesc. Iar Plahotniuc ar fi controlat doar un anumit segment. În 2018, pe când se afla la putere în Republica Moldova, Plahotniuc ar fi iniţiat o ofensivă de acaparare a segmentului controlat de turci.

În martie 2021, jurnalişti din România şi Bulgaria au publicat o anchetă că Plahotniuc, în complicitate cu Iurie Luncaşu, omul de afaceri care s-ar fi sinucis în august 2019, ar fi controlat cea mai puternică reţea de contrabandă cu cocaină din Columbia în Europa de Est.

Constantin Țuțu, reținut Grecia

Sursa foto: Facebook/Constantin Țuțu

Droguri pentru Rusia

O altă filieră de contrabandă cu droguri controlată de Plahotniuc cu ajutorul lui Ţuţu este Africa de Nord-Moscova. Procurorii ruși spun că împreună cu fostul deputat PD Constantin Țuțu, Plahotniuc a traficat începând din 2012 mari cantități de hașiș din Maroc spre Rusia și alte țări din Estul Europei.

Investigațiile au fost efectuate în perioada august 2012 – iunie 2019 de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Departamentului de Investigații al Ministerului rus de Interne și Departamentul principal pentru controlul asupra circulației drogurilor, în comun cu organele de drept din Republica Moldova, Belarus și Spania.

Plahotniuc Dorin Damir

„Urmărirea penală s-a efectuat în cadrul dosarului unei operațiuni speciale numite „Pirineyskiy izlom”. În urma operațiunii au fost depistați și condamnați 60 membri ai unei grupări criminale specializate în trafic de droguri.

Nu mai târziu de anul 2012, Vladimir Plahotniuc, a devenit unul dintre conducătorii grupului criminal internațional care îi apăra pe membrii acestuia. Interacționând cu fondatorul organizației criminale, Oleg Pruteanu, la indicația lui Vladimir Plahotniuc, această sferă de activitate se afla sub controlul direct al sportivului moldovean Constantin Țuțu, fost deputat al Partidului Democrat din Moldova și omul de încredere al lui Plahotniuc”, se arăta într-un comunicat al Ministerului de Interne de la Moscova.

În martie 2025, la Moscova a început examinarea unui alt dosar penal pe numele lui Plahotniuc. Acesta este învinuit, alături de Veaceslav Platon, de spălarea a peste 20 de miliarde de dolari.

De ce este învinuit Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova

Dosarele pe numele lui Plahotniuc în Republica Moldova au fost pornite după fuga oligarhului din iunie 2019. Acesta a părăsit Republica Moldova după ce deputaţii din blocul electoral format din câteva partide pro-europene au făcut coaliţie post-electorală cu socialiştii pro-ruşi ai lui Igor Dodon.

Continuare în EVENIMENTUL ZILEI

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu