Cetăţenii cu drept de vot din comuna Boldureşti, raionul Nisporeni, au fost chemaţi duminică, 18 mai, să-şi aleagă primarul. Nicanor Ciochină, fostul poliţist, care în toamna anului 2023 a câştigat al doilea mandat de primar al localităţii, a pierdut funcţia după ce a fost arestat în februarie 2024, fiind învinuit că l-a ucis cu maşina pe Mihăiţă Beşliu, un minor de 14 ani din localitate.

Copil ucis în accidentMihăiţă Beşliu/ Sursa foto: EvZ
În cursa pentru fotoliul de primar al satului Boldureşti s-au înregistrat trei candidați. Pe lângă antreprenorul local Sergiu Bulicanu și tânărul jurist Mihail Lupeica în buletinul de vot, pe prima poziţie, se regăseşte şi Nicanor Ciochină.
Alegerile locale noi la Boldurești au fost organizate din cauză că Nicanor Ciochină s-a aflat în imposibilitatea de a-și exercita funcția de primar în perioada 31 mai 2024 – 14 februarie 2025. Perioadă în care s-a aflat în arest preventiv.
Legea stabilește că, în cazul imposibilității de exercitare a funcției pentru mai mult de cinci luni consecutive, inclusiv din motive de sănătate, mandatul alesului local încetează înainte de termen.
Ciochnă s-a prezentat la locul de muncă a doua zi după ce a scăpat de arest. Însă Comisia Electorală Centrală (CEC) i-a retras mandatul.
Fostul poliţist a contestat în instanţă decizia CEC, dar cererea i-a fost respinsă. Ajutat de un grup de consilieri locali, Ciochină a revenit la conducerea administraţiei locale ca primar interimar. Decizia consilierilor din Boldureşti a fost anulată de Judecătoria Ungheni.
Dosarul pe numele lui Ciochină este pe rol în Judecătoria Chişinău. Ciochină este sub control judiciar. El riscă până la 9 ani de închisoare.

Fostul primar Nicanor Ciochină/Sursa foto: EvZ
Alegătorii şi naşul de cununie al fostului primar
Cele trei secţii de votare din comuna Boldureşti şi-au deschis uşile la orele 07.00. Iar în scurt timp au apărut şi primii alegători.
La ora 08.00 a fost deschisă şi alimentara care se află chiar în clădirea Primăriei. Acolo unde a fost amenajată şi o secţie de votare.
Proprietarul magazinului este Dumitru Ciorici, naşul de cununie al lui Nicanor Ciochină. Ciorici este singurul din sat care a reuşit să cumpere o încăpere chiar în sediul Primăriei.
La prima oră, Lângă Primărie a fost văzut Relu, fiul lui Dumitru Ciorici. Tânărul este văzut însoţindu-l deseori pe Ciochină la şedinţele de judecată de la Chişinău.

Relu Ciorici, în apropierea secţiei de votare/ Sursa foto: EvZ
Echipa EvZ l-a surprins pe Relu Ciorici discutând cu mai multe persoane în timp ce aceştia se îndreptau spre secţiile de votare. Un alegător a refuzat să vorbească cu Ciorici şi a dat a lehamite din mână.
În acest timp, naşul candidatului Ciochină urmărea de la distanţă fluxul de alegători.
Pe la orele 9.00 magazinul din coasta Primăriei devenise neîncăpător. După ce şi-au exprimat votul, alegătorii au făcut cumpărături.
„Nu are nimic cu alegerile. Azi nu vindem alcool. Ca să nu fie interpretări. Toate documentele sunt în regulă. Primăria a scos la licitaţie încăperea. Eu am cumpărat”, a declarat pentru EvZ Dumitru Ciochină.
Pe de altă parte, un alegător ne-a declarat, sub ajnonimat, că a fost abordat de către Relu Ciorici pentru al convinge să voteze pentru Ciochină.
Alegători, aduşi cu maşina la secţiile de votare
Mai mulţi alegători, în special oameni de vârsta a treia, au fost aduşi cu maşina la secţia de votare. Aceştia au refuzat să ne spună cine i-a adus. Iar unii au declaratcă i-a adus rudele.
Totuşi, s-a observat că unul şi acelaşi automobil a adus de mai multe ori alegători la secţia de votare.
„Unde aţi fost? Că eram să mă duc pe jos înapoi”, i-a reproşat o alegătoare unui şofer. În timp ce aceasta vota, şoferul i-a transportat pe alţi alegători pe la casele lor.
„Am venit cu o maşină. Nu ştiu cu cine. Nju prea văd bine. Au zis să votăm pentru ăsta, Ciochină”, ne -a spus un alegător.
La secţia de votare din incinta Casei de cultură a fost adus un bătrân care abia se mişca. Bărbatul care îl însoţea a spus că este fiul lui. „L-am adus ca să mai mişte piciorul”, a spus însoţitorul.
După ce a ieşit din secţia de votare, cei doi au fost întâlniţi de alţii doi. Unul i-a pus în gură bătrânului o ţigară aprinsă. Iar altul i-a zis: „Ai să mergi să primeşti ce trebuie”.
La scară a venit un automobil în care cei trei bărbaţi au urcat împreună cu bătrânul şi a plecat.
O altă alegătoare cu probleme locomotorii, însoţită de o femeie mai tânără, la fel, a fost adusă cu un automobil. „Am profitat de ocazie ca să mai vadă lumea”, ne-a spus însoţitoarea.
Precizăm că unităţile de transport care aduceau alegătorii la secţiile de votare au fost observate parcând lângă magazinul lui Dumitru Ciorici. Altele, erau parcate peste drum de Primărie. Iar alătjuri se afla permanent un grup de susţijnători ai lui Ciochină. Printre ei regăsindu-se şi Relu Ciorici.
Fostul primar ar fi încercat să corupă alegătorii
„V-au dat câte vre-o sută de lei pentru că aţi votat”, a întrebat o alegătoare pe altele două la ieşirea de la secţia de votare din Casa de cultură.
Mai mulţi alegători au spus că Nicanor Ciochină ar fi încercat să-i corupă.
„A fost Ciochină acasă la noi, a vorbit cu soţul meu ca să votăm pentru el. Eu nu ştiu carte. Nu ştiu pentru cine am votat”, a declarat femeia.
„Cochină stătea în barul din deal şi îndemna oamenii să voteze pentru el. Mi-a zis şi mie că duminică este votare şi să văd ce fac. I-am spus că votez pentru cine vreau eu. A ucis copilul şi vrea să rămână primar”, a declarat un locuitor din Boldureşti.
O femeie din Băcşeni, sat din comuna Boldureşti, a fost surprinsă de echipa EvZ în timp ce se lăuda că va primi materiale de construcţie pentru două voturi.
Pe de altă parte, atât angajaţii sectoarelor de votare, cât şi observatorii din partea celor trei candidaţi au declarat pejntru EvZ că procesul electoral decurge bine şi nu au fost înregistrate incidente electorale sau cazuri de corupere a alegătorilor.
Precizăm că în ziua scrutinului la Boldureşti au fost văzute mai multe echipaje de poliţie.
Deşi unii locuitori din Boldureşti au spus că l-au întâlnit pe Ciochijnă în ziua scrutinului, noi nu am reuşit să-l localizăm. Şi nici nu a fost văzut în apropierea secţiilor de votare.
Mama copilului ucis, pe post de observator
Raisa Ciurel, mama lui Mihăiţă, a fost surprinsă la urne. „Data trecută am votat pentru primarul care mi-a ucis mai apoi copilul. Nu voiam să vin. Dar mi-am luat inima în dinţi şi mi-am zis că totuşi un vot contează. Am venit să votez pentru unul din contracandidaţii lui Ciochină”, a declarat femeia pentru EvZ.
Raisa Ciurel a mai spus că la ea au ajuns mai multe zvonuri că Chiochină ar corupe alegătorii. Astfel, din ijniţiativă proprie, s-a oferit să urmărească procesul electoral.
Fostul primar nu mai câştigă din primul tur
Continuarea în Evenimentul Zilei