Am monitorizat acest caz mai bine de un an. Am fost susţinuţi de Evenimentul Zilei, care a publicat o partedin investigaţiile noastre. În mare parte am făcut voluntariat. În cele din urmă ca eforturile noastre să aibă o astfel de finalitate. Nu s-a trecut fără excese. Am fost blamaţi şi ameninţaţi. Iar Consiliul Superior al Magistraturii s-a depăşit, cerând pedepsirea jurnalistului. Mulţumim EvZ pentru susţinere, mulţumim angajaţilor Auto-international din Bălţi pentru colaborarea minunată. Pentru că au avut curaj să lupte şi au rezistat. Totuşi, dacă se vrea, se poate.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Trei administratori de insolvabilitate au fost reţinuţi miercuri, bănuiţi de preluarea forţată a afacerilor. Aceştia ar fi implementat o schemă, cunoscută ca „Schema lui Veaceslav Platon”, fiind trimise în insolvabilitate întreprinderi prospere, cu milioane în conturi.
Persoanele reţinute se numesc Irina Selevestru, Natalia Onichevici şi Natalia Gîrleanu. Toate trei făceau parte din elita breslei. Irina Selevestru este preşedinta Centrului de instruire a administratorilor de insolvabilitate „Moldinsolv”, iar Natalia Onichevici este şi membru al Consiliului Uniunii Administratorilor Autorizaţi din Moldova.
Onichevici pare să se bucure de încredere şi din partea ministrei Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru, care a inclus-o în componenţa unei comisii care să verifice activitatea unui alt administratotor de insolvabilitate.
Natalia Gîrleanu este membru al Comisiei de formare profesională a administratorilor de insolvabilitate.
Cei trei administratori de insolvabilitate reţinuţi au fost subiecţi ai mai multor investigaţii jurnalistice.
Centrul Anticorupţie despre reţinerea celor trei administratori de insolvabilitate
Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurorii din Bălţi au descins joi cu 19 percheziţii la 10 persoane, printre care 3 administratori autorizaţi, angajaţi ai administratorilor autorizaţi şi agenţi economici.
Potrivit unui comunicat al CNA, administratori autorizaţi au fost reținuți pentru 72 de ore și au fost plasați în izolator. „Administratorii de insolvabilitate sunt bănuiți de falimentarea fictivă a unor companii și preluarea bunurilor acestora prin acțiuni de tip raider.
Potrivit materialelor urmăririi penale, cei trei administratori autorizaţi ar fi acţionat concertat în cadrul unei scheme bine determinate de preluare a bunurilor unor companii din diferite regiuni ale țării. Urmărind intenția infracțională și interesul material, aceștia induceau întreprinderile în insolvabilitate fictivă.
După care desemnau administratori autorizați care aplicau diferite măsuri abuzive, precum interdicţia de înstrăinare a bunurilor pseudo-debitorilor și invocarea unor pretinse datorii care se solda cu creșterea artificială a acestora. Ca rezultat, bănuiții intrau în posesia tuturor bunurilor și activelor deținute de aceste companii”, se arată în comunicatul CNA.
Serviciul de presă al CNA a făcut publică şi o convorbire telefonică. O voce de femeie, care pare să fie a Irinei Selevestru, promite unui subaltern că în urma unui dosar se va alege cu un apartament şi două milioane de lei (cca 103,7 mii de euro).
Întreprindere de milioane, trimisă în insolvabilitate pentru o pretinsă datorie de 2000 de euro
Cei trei administrtorri de insolvabilitate au ajuns în atenţia oamenilor legii după ce un agent economic din Bălţi s-a adresat cu o plângere în Procuratură că lichidatorii de insolvabilitate încearcă să-i fure afacerea.
Deşi întreprinderea Auto-International SRL avea în cont peste 16.000.000 de lei (peste 800.000 de euro), procedura de insolvabilitate a fost pornită pentru o pretinsă datorie de 39.000 de lei (cca 2000 euro).
Întreprinderea Auto-International din Bălţi a fost fondată în 2012, cu activităţi în domeniul transporturilor, importurilor de materiale de construcţie şi resurse energetice.
În ultimii ani, firma a câştigat mai multe licitaţii cu instituţiile publice privind aprovizionarea cu cărbuni pe timp de iarnă. Printre beneficiarii Auto-International sunt grădiniţe, şcoli, instituţii penitenciare.
La 31 octombrie 2023, Natalia Gîrleanu a trimis o notificare către Auto-International SRL privind încă o datorie de 39.537 de lei, formată din penalităţi. Auto-International a răspuns că nu achită suma respectivă deoarece penalităţie au fost calculate după rezilierea contractului.
În după amiaza zilei de 4 decembrie 2023, Natalia Gîrleanu a depus o cerere întroductivă la Judecătoria Bălţi, în care cere iniţierea procedurii de insolvabilitate pentru Auto-International, cu blocarea conturilor bancare şi numirea în calitate de administrator de insolvabilitate a Nataliei Onichevici.
Precizăm, ultima lucrează în acelaşi birou de pe strada Gheorghe Asachi din Chişinău, împreună cu Selevestru şi Gîrleanu.
„Argumentul forte” din cererea semnată de Natalia Gîrleanu este că „neexecutarea până la moment a datoriei ne dă temei de a considera lipsa capacităţii de plată a datoriei scadente”. Natalia Gîrleanu nu a anexat niciun document bancar care să confirme lipsa mijloacelor financiare pentru Auto-International SRL.
A doua zi, 5 decembrie 2023, la ora 8.30, magistratul Valeriu Pădurari de la Judecătoria Bălţia pronunţat încheierea prin care au fost admise în întregime solicitările Nataliei Gîrleanu.
Lichidatoarea care nu se dezlipeşte de firma milionară
Continuarea în Evenimentul Zilei
sa vedeti minune…sinistra Silivestru in complicitate cu mafeotu Avornic in scopuri infractionale,mai creaza o CURTE de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CAMERA de Comerț și Industrie a RM … deci creaza fictiv o lista de arbitri din fosti procurori,judecatori si alte cioparle fugarite din sistem pentru a solutiona litigii in mediul de afaceri national si international… *dupa aceasi schema cu si-a nacocit si Cantora de Insolventa pe langa MJ..
Anatol Matasaru
sa vedeti minune…sinistra Silivestru in complicitate cu mafeotu Avornic in scopuri infractionale,mai creaza o CURTE de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CAMERA de Comerț și Industrie a RM … deci creaza fictiv o lista de arbitri din fosti procurori,judecatori si alte cioparle fugarite din sistem pentru a solutiona litigii in mediul de afaceri national si international privind arbitrarea la soluționarea litigiilor civile
și comerciale interne… *dupa aceasi schema cu si-a nacocit si Cantora de Insolventa pe langa MJ..
asta inseamna sa fii mafiot..
sa vedeti minune…sinistra Silivestru in complicitate cu mafeotu Avornic in scopuri infractionale,mai creaza o CURTE de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CAMERA de Comerț și Industrie a RM … deci creaza fictiv o lista de arbitri din fosti procurori,judecatori si alte cioparle fugarite din sistem pentru a solutiona litigii in mediul de afaceri national si international privind arbitrarea la soluționarea litigiilor civile
și comerciale interne… *dupa aceasi schema cu si-a nacocit si Cantora de Insolventa pe langa MJ..