Principalul suspect la care se referă Victoria Furtună că ar fi furnizat date eronate instituţiei prezidenţiale despre judecătorul Alexei Paniş este fostul ei coleg de la Procuratura Anticorupţie, Eugen Rurac.
Furtună a precizat în conferinţa de presă de vineri, fără ca să ofere nume, că informaţiile eronate despre Paniş au fost furnizate de către un fost şef de SIS, care ulterior a trecut cu serviciul la CNA. În baza acestor informaţii, preşedinta Maia Sandu a refuzat să prelungească mandatul lui Paniş până la atingerea plafonului de vârstă.
Precizăm că, după demisia de la începutul anului 2020, Rurac s-a regăsit într-o organizaţie neguvernamentală, iar în 2021 a fost numit şef de direcţie la SIS. Ulterior, fostul procuror anticorupţie a deţinut interimatul funcţiei de şef al direcţiei urmărire generală la CNA. La moment, Rurac nu mai lucrează în instituţiile statului.
Anterior, în presă a fost publicat un document semnat de Eugen Rurac în calitate de şef de direcţie a SIS, la 17 ianuarie 2022. Este vorba de o scrisoare informativă în adresa conducerii CNA, Procuraturii Generale şi Consiliului Superior al Magistraturii.
În document se face referinţă la potenţialul conflict de interese admis de către Alexei Paniş care a anulat decretul prezidenţial de demitere a lui Vladislav Clima din funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Chişinău. Din scrisoarea semnată de Rurac rezultă că Ştefan Paniş, tatăl judecătorului, era cofondatorul unei întreprinderi împreună cu Ion Clima, unchiul fostului preşedinte al Curţii de Apel Chişinău.
Fost membru al PDM, Ştefan Paniş a aderat la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei al fostului premier Ion Chicu. Iar din mai 2023 este preşedintele organizaţiei teritoriale Floreşti a formaţiunii.
Procurora Anticorupție, Victoria Furtună, care a anunțat că pleacă din funcție după ce i-a fost modificată ordonanţa privind începerea urmăririi penale pentru fals în acte publice privind judecătorul Alexei Paniş, a adus vineri noi acuzații la adresa conducerii țării, partidului de guvernământ și SIS, menționând că interesul politicienilor „este de a îngenunchea sistemul justiției ”.
L-am contactat la telefon pe Eugen Rurac ca să ne comenteze acuzaţiile aduse. „Nu vreau sa comentez declaratiile Victoriei Furtună, deoarece am fost colegi de Procuratură. Dar ar fi bine ca organele de drept să verifice daca aceasta a fost recent la Londra și cu cine s-a întâlnit acolo”, ne-a declarat Rurac.