Fostul poliţist de frontieră din Ungheni, Gheorghe Petic, învinuit pe nedrept de viol în perioada guvernării lui Vladimir Plahotniuc, a fost trimis din nou pe banca acuzaţilor. Este vorba despre cel de al doilea dosar intentat lui Petic în perioada de tristă pomină pentru un pretins caz de huliganim, care a avut loc cu mai bine de 20 de ani, termenul de prescripţie fiind demult expirat.
După retragerea PDM de la guvernare, Gheorghe Petic a fost achitat de către Judecătoria Taraclia în care era învinuit de huliganism agravat. Curtea de Apel Cahul a menţinut sentinţa de achitare a lui Petic, pronunţată anterior de Judecătoria din Taraclia.
Amintim că Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018, după ce la Centrul Unic 112 a sunat o locuitoare a orașului Ungheni, care a reclamat că a fost agresată fizic și apoi violată în propriul apartament.
La 20 marie 2019, Petic a fost condamnat cu executare. Totodată, instanța i-a aplicat fostului polițist o amendă de 30.000 de lei pentru violare de domiciliu, deoarece ar fi pătruns forțat în locuința victimei. Petic a fost achitat toamna trecută, după ce procurorii şi-au retras acuzaţiile. În martie 2019, la o săptâmână după ce Judecătoria Orhei l-a condamnat Gheorghe Petic la trei ani și șase luni cu executare pentru viol, Judecătoria Taraclia a pus pe rol un alt dosar în care Petic era învinuit de huliganism.
Dosarul a fost pornit în baza plângerii unui locuitor din orașul Taraclia, care afirma că a fost reținut de Petic în 2003 într-un bar din localitate. Potrivit petiționarului, Petic i-ar fi pus la tâmplă un pistol automat de model Kalașnikov, l-a amenințat cu moartea, apoi l-a scos afară și a tras câteva focuri în aer.
Fostul polițist a declarat că este vorba de reținerea unui contrabandist în 2003, iar poliția de frontieră nu avea în dotare arme Kalașnikov.
„Dosarul a fost intentat în baza unei plângeri, apoi au fost găsiți și niște martori falși. La fel au procedat și în dosarul cu violul. La noi în țară, oricine poate să scrie o plângere, se aranjează niște martori și dosarul este gata”, a declarat Gheorghe Petic.
În dosarul de la Taraclia Gheorghe Petic a fost achitat pentru lipsa componenţei de infracţiune în acţiunile sale. Sentinţa de achitare a instanţei de fond a fost contestată de procurorul din Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS), Dumitru Raileanu, cel care a gestionat dosarul intentat persoanelor ce au falsificat dosarul de viol pe numele lui Petic.
Procurorul Raileanu a solicitat în instanţă încetarea procesului penal pentru huliganism pe motiv că a intervenit termenul de prescripţie.
„Mie nu mi-a convenit solicitarea lui Raileanu, deoarece chiar dacă nu aveam să fiu condamnat, învinuirea rămânea”, a declarat Gheorghe Petic.
Curtea Supremă de Justiţie a anulat sentinţa de achitare a Curţii de Apel Cahul şi a întors dosarul la rejudecate pe motiv că nu au fost audiaţi toţi martorii acuzării.
Gheorghe Petic a ajuns în atentia publică după ce a făcut publice mai multe detalii despre contrabanda de la granița moldo-română și scheme infracționale, care ar fi fost puse la cale de persoane cu funcții înalte din poliție. Fostul polițist a adus acuzații grave și liderului Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, că ar fi protejat contrabanda cu țigări.
Gheorghe Petic a fost ţinut în arest preventiv timp de 9 luni într-o închisoare de maximă securitate, la Rezina, unde sunt deţinuţi şi cei condamnaţi pe viaţă.
În ultimele luni, Gheorghe Petic ajunsese un critic notoriu al actualei guvernări.