Integritate

O şansă pentru un transfug. Cine îi va lua locul lui Ilan Şor în Parlament

656970
Avatar for Julieta Savitchi

Fostul deputat Vladimir Vitiuc, supleant pe lista electorală a Partidului Şor, ar putea să-l înlocuiască în Parlament pe şeful său fugar, Ilan Şor, al cărui mandat a fost retras joi, 27 aprilie.

Totuşi, Vitiuc va trebui să mai aştepte până îşi va realiza visul să revină în fotoliul de deputat, deoarece Partidul Şor a anunţat că va contesta la Curtea Constituțională hotărârea Parlamentului privind ridicarea mandatului de deputat al fugarului Ilan Șor.

Parlamentul a aprobat, joi, cu 56 de voturi, proiectul de hotărâre privind încetarea de drept a calității de deputat în Legislativ a lui Ilan Şor, în legătură cu condamnarea de către Curtea de Apel Chișinău la 15 ani cu executare. 

Ilan Şor a reacţionat din Israel imediat cum a aflat că nu mai este deputat. „Mandatul de deputat mi-a fost încredințat de popor și doar poporul este în drept să decidă asupra retragerii acestuia”, a declarat fugarul.

La rândul său, Vladimir Vitiuc tot are probleme cu legea. După ce a scăpat de învinuirile în dosarul transfugilor, iar Curtea Supremă de Justiţie a respins propunerea Autorităţii Naţionale de Integritate de a-i confisca averea, Vitiuc mai rămâne cu statutul de învinuit în dosarul intentat anul trecut pentru îmbogăţire ilicită. Acesta nu a putut să justifice proveniența a aproape 3 milioane de lei.

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu