Republica Moldova. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, şi-a păstrat funcţia de administrator al întreprinderii pe care a fondat-o cu aproape 20 de ani în urmă, contrar principiului incompatibilităţii funcţiilor. Funcţionarul susţine că nu a încălcat nimic pentru că întreprinderea nu activează.
Victor Parlicov este ministru al Energiei din Republica Moldova, începând cu 16 februarie 2023. În perioada 2010-2014 a deţinut funcţia de director general la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Potrivit CV-ului publicat pe pagina oficială a Guvernului, Victor Parlicov a activat în sectorul neguvernamental în calitate de consultant, manager de proiecte, cercetător şi expert.
Legislaţia Republicii Moldova permite funcţionarilor publici de rang înalt să deţină cote părţi în afaceri. Dar este interzis să deţină alte funcţii remunerate, inclusiv de administrator al unei întreprinderi. Cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
Întreprinderea lui Victor Parlicov
Societatea comercială Develinex SRL a fost fondată de Victor Parlicov în aprilie 2005. Conform datelor oficiale, funcţionarul este singurul fondator şi administrator al Develinex SRL.
Întreprinderea are mai multe genuri de activitate: consultanţă în afaceri şi management, turism, cultura legumelor, pomicultura şi creşterea producţiei de pepinieră .
SRL Develinex SRL se regăseşte în Declaraţia de avere şi interese personale semnată de Parlicov. Funcţionarul a menţionat că întreprinderea este inactivă.
Totodată, Parlicov a declarat pentru anul trecut onorarii pentru servicii de consultanţă oferite unor companii străine până la numirea sa în funcţia de ministru.
Funcţionarul a mai declarat în proprietate şi 38 de terenuri agricole. Fără să precizeze dacă le prelucrează cineva sau le dă în arendă.
Explicaţia lui Victor Parlicov
Solicitat de Evenimentul Zilei, Victor Parlicov a declarat că firma aproape că nu a activat de la fondare şi nu prezintă o prioritate pentru el.
„Da, e adevărat. Am declarat-o şi în declaraţie. Compania am creat-o prin 2006-2007 şi practic nu a avut activitate de la fondare!
Trebuie s-o inchid, dar niciodată nu era o prioritate pentru mine. La fel ca şi scoaterea de la evidenţă a automobilului VAZ, inclus în declaraţie. Care a ars încă în 2005. Dar, merci de sesizare. Mă voi ocupa s-o închid”, ne-a declarat ministrul Energiei.
Ce prevede legea
În conformitate cu prevederile articolului 12 din Legea nr. 199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, demnitarul nu este în drept să desfăşoare orice altă activitate remunerată. Cu excepţia activităţilor didactice şi ştiinţifice.
Alineatul 3 din articolul citat stabilește că dacă demnitarul nu va întreprinde acţiuni în vederea eliminării incompatibilităţii, iar starea de incompatibilitate este constatată prin actul de constatare rămas definitiv, mandatul acestuia va înceta înainte de termen.
Funcţionarul are la dispoziţie două luni de la numirea în funcţie pentru a lichida conflictele de incompatibilitate.
Conform articolului 16 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, subiectul declarării se află într-o stare de incompatibilitate în cazul în care, pe lângă funcția publică sau de demnitate publică deţine sau exercită simultan o altă funcţie, calitate sau activitate.
Ce riscă Victor Parlicov
Mai mulţi funcţionari moldoveni au fost demişi, la solicitarea Autorităţii Naţionale de Integritate
(ANI), pentru încălcarea regimului incompatibilităţii funcţiilor. Ca pedeapsă complementară, le-a fost aplicată şi interdicţia de a deţine funcţii publice pe parcursul a trei ani.
Solicitată de Evenimentul Zilei, Cristina Ciubotaru, expert anticorupţie, a declarat că la ANI nu s-a format o practică unică privind încălcarea regimului de incompatibilitate.
„De cele mai multe ori, ANI cere demisia funcţionarului. Chiar dacă acesta nu era remunerat pentru altă funcţie.
Totuşi, se mai întâmplă când ANI nu cere demisia şi nu aplică restricţiile. De obicei, se întâmplă în cazul unor funcţionari favorizaţi”, a spus Ciubotaru.
Vezi Evenimentul Zilei