Social

Spiridon Vangheli, pe drumul uitării. Cum arată casa părintească a scriitorului. Video

casa copilariei lui spiridon vangheli
Avatar for Julieta Savitchi

La 20 de kilometri de la oraşul Bălţi, în satul Grinăuţi din raionul Râşcani, se află casa părintească a renumitului scriitor Spiridon Vangheli. Mai bine zis ce a rămas din casa copilăriei „tatâlui lui Guguţă”. La un an de la trecerea în nefiinţă, memoria scriitorului este tratată cu indiferenţă de autorităţi, inclusiv la Grinăuţi.

Autorităţile locale se plâng că nu au bani şi că nu au găsit limbă comună cu actualul proprietar al imobilului. Pe de altă parte, proprietarul care a cumpărat cu mai bine de zece ani în urmă casa părintţilor lui Spiridon Vangheli spune că este gata să o cedeze pentru muzeu. Dar nimeni nu s-a adresat.

Astfel, casa din Grinăuţi, în care a copilărit cel care, prin operele sale a dus faima Republicii Moldova în întreaga lume, este pe cale să se ruinize, La fel ca alte sute de case părăsite din satele dintre Nistru şi Prut.

Casa părintească

Casa părintească a lui Spiridon Vangheli nu sevede din buruieni/ Sursa foto: EvZ

Spiridon Vangheli a ajuns să fie recunoscut pe plan mondial datorită cărții pentru copii „Isprăvile lui Guguță”. Cartea a fost tradusă în 60 de limbi şi a fost publicată în peste 40 de ţări.

În activitatea sa de peste jumătate de secol, Vangheli a publicat și alte cărți îndrăgite de copii. Printre care „Băiețelul din coliba albastră”, „Guguță – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboțel”, „Guguță și prietenii săi”, „Crăița” etc.

A tradus opere pentru copii din literatura universală și a fost, alături de poetul Grigore Vieru, autor al unui „Abecedar”.

Una din nuvelele de suflet a scriitorului este „Casa părintească”.

Spiridon Vangheli a decedat în iunie 2024, la vârsta de 92 de ani.

448744498 1032207858274003 1642754814106602080 n

Spiridon Vangheli/ Sursa foto: arhiva EvZ

Satul care nu mai aminteşte de Spiridon Vangheli

În satul Grinăuţi aproape nimic nu mai aminteşte de Spiridon Vangheli. Deşi locuitorii cu care am discutat s-au arătat mândri că sunt din aceeaşi localitate cu scriitorul. La fel, au declarat că sunt mândri şi de faptul că interpreta Victoria Lungu le este băştinaşă.

Spiridon Vangheli la Grinăuţi

Spiridon Vangheli la Grinăuţi/Sursa foto: captură Moldova 1

Nu departe de intrarea în sat, pe uliţa principală, se află un monument al ostaşilor sovietici, decedaţi în Războiul doi mondial. Monumentul este îngrijit. La fel, nu este lăsat în paragină nici monumentul

lui Mihail Frunze, vis-a-vis de Primăria Grinăuţi. Este vorba de un lider bolşevic şi comandant al Armatei Roşii în războiul civil după revoluţia rusă din 1917.

Precizăm că Mihail Frunze nu are nimic cu satul Grinăuţi. Nici măcar tatăl său, care are origini româneşti, şi este născut în Herson.

Grădiniţa din localitate poartă numele eroului creat de Spiridon Vangheli – Guguţă. Un nume atât de popular, în Republica Moldova fiind mai multe instituţii preşcolare cu numele „Guguţă”.

Gimnaziul din Grinăuţi

Gimnaziul din Grinăuţi/ Sursa foto: EvZ

Singura instituţie din Grinăuţi care aminteşte de renumitul scriitor este gimnaziul. Care poartă numele Spiridon Vangheli. Dar şi aici lipseşte o placă comemorativă în memoria scriitorului. La intrarea în gimnaziu am găsit o placă comemorativă doar în memoria lui Vasile Perju. Un tânăr din Grinăuţi care a decedat în 1986 în Afganistan, fiind înrolat în arma sovietică.

Placa comemorativă de pe gimnaziu

Placa comemorativă de pe gimnaziu/ Srsa foto:EvZ

Părinţii scriitorului, printre cei mai gospodari din sat

La cca 200 de metri de la râul Răut se află ce a mai rămas din casa părintească a lui Spiridon Vangheli. Casa, gata să se risipească, aproape că nu se vede din buruieni. Lipsesc geamurile şi uşile. Din mobilier nu s-a mai păstrat nimic.

Alături se mai află o casă ţărănească în paragină. Imobilul a fost construit şi i-a aparţinut lui Petru Vangheli, fratele scriitorului. Petru Vangheli a decedat cu mai mulţi ani în urmă.

Locuitorii mai în vârstă din Grinăuţi spun că gospodăria părinţilor lui Spiridon Vanghelia era cea mai frumoasă din sat.

„Casa era foarte îngrijită. Era curat peste tot. În grădină nu vedeai o buruiană. Erau copaci frumoşti. Mulţi pomi fructiferi. Iarba din faţa casei era cosită la timp. Părinţii lui Spiridon Vangheli erau foarte muncitori. Eram copil, dar mi-l amintesc pe moş Ştefan (tata scriitorului n.r.), avea 90 de ani, dar mergea dezdedimineaţă la cosit pe malul Răutului”, ne-a povestit Constantin, un bărbat care locuieşte peste drum de fosta gospodărie a familiei Vangheli.

Constantin a pus că scriitorul venea des în vizită la tatăl său. Iar după ce i-au murit părinţii, venea în vizită la fratele Petru. Până acesta a trecut la cele veşnice. „De câte ori revenea la baştină, Spiridn Vangheli mergea la Răut. Uneori însoţit de tatăl sau de frate. Uneori singur. În plăcea să stea pe malul Răutului”, îşi aminteşte Constantin.

„Am vrea să fie un muzeu aici. Cum sunt în alte sate. De exemplul, casa părintească a lui Boris Glavan (soldat sovietic decedat în Războiul doi mondial n. r.)”, a adăugat bărbatul.

Ce spun autorităţile locale despre casa părintească a lui Spiridon Vangheli

Aliona Frecăuţan, primarul satului Grinăuţi, la al patrulea mandat, a declarat pentru Evenimentul Zilei că nu poate face nimic pentru reabilitarea casei în care s-a născut şi a copilărit marele scriitor.

„Casa a fost vândută cu mulţi ani în urmă. Este proprietate privată. Oricât ne-am dori, nu putem să intrăm acolo”, ne-a declarat primăriţa.

Întrebată dacă nu a încercat să discute cu actualii proprietari, Aliona Frecăuţean ne-a dat de înţeles că nu a putut să ajungă la o înţelegere. Şi că proprietara se află de mai mulţi ani la Moscova.

Edilul de Grinăuţi a mai spus că Primăria nu are bani nici pentru reabilitarea imobilului, nici ca să cumpere proprietatea. „Avem multe probleme importante în sat. Trebuie să terminăm apeductul. Vântul a smuls acoperişul de pe şcoală”, ni s-a plâns şefa administraţiei locale.

Întrebată dacă nu a încercat să obţină ajutor de la Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor sau oameni de afaceri, primăriţa a promis că va ţine cont de această idee.

Monumentul comisarului bolşevic

Monumentul comisarului bolşevic/ Sursa foto: EvZ

Ce spune actualul proprietar al casei în care a copilărit Spiridon Vangheli

Continuarea în EVENIMENTUL ZILEI

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu