Putred de bogat, procurorul Mircea Ciobanu de la Procuratura municipiului Chişinău, care până nu demult s-a bucurat de vacanţe de lux pe Maldive şi în America Latină, riscă să rămână fără o parte din impresionanta avere.
În timp ce foştii colegi de la Procura Anticorupţie „se chinuie” de zece luni cu dosarul în care Ciobanu este bănuit de îmbogăţire ilicită, Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a venit cu propunerea de confiscare a averii deţinute de soţii Mircea şi Aurelia Ciobanu. Ultima fiind şefa unui birou vamal.
Procurorul Mircea Ciobanu a ajuns în atenţia presei în ianuarie 2020, când a fost arestat Viorel Morari, pe atunci şef al Procuraturii Anticorupţie. La baza dosarului intentat lui Viorel Morari pentru abuz în serviciu a stat un denunţ semnat de Mircea Ciobanu.

Procuror Mircea Ciobanu/ Sursa foto: captură video
Acest denunţ l-a favorizat pe controversatul afacerist Veaceslav Platon. Fugarul de la Londra a fost recunoscut ca parte vătămată şi pretinde de la Viorel Morari 300.000.000 USD, pentru prejudiciul moral.
Mircea Ciobanu a activat timp de șase ani, până în iunie 2016, în funcția de procuror în cadrul Direcției control al urmăririi penale și asistență metodică a Procuraturii Generale. Ulterior, a fost transferat în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție. În aprilie 2018, Ciobanu pleacă din proprie dorință de la Procuratura Anticorupție. Fiind angajat în Procuratura municipiului Chișinău.
Şefa de la vamă da, iar soţul procuror ba
Actul de constatare în care se cere confiscarea averii celor doi funcţionari a fost emis pe numele Aureliei Ciobanu. Inspectoare ANI Tatiana Pleşca a constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către Aurelia Ciobanu, în calitate de șef post vamal din cadrul Serviciului Vamal.
A fost constattă şi existența unei diferențe substanțiale între averea deținută, veniturile obținute, cheltuielile realizate de către soţii Ciobanu. Inclusiv prin intermediul părinților, în mărime totală de 5 680.085,30 MDL (cca 287.559 euro). Precum şi caracterul nejustuficat al deţinerii acestei averi.
ANI a mai solicitat şi aplicarea interdicţiei pentru Aurelia Ciobanu de a exercita funcţii publice.
Cu doi ani mai devreme a fost supus verificărilor de către ANI şi Mircea Ciobanu. Dar nu au fost constatate abateri.
În procesul verbal semnat la 15 decembrie 2023, inspectorul de integritate Daniel Uncu susţine: „S-a constatat lipsa aparenței existenței unei diferențe substanțiale între veniturile obținute, cheltuielile realizate și averea dobândită de către subiectul declarării și membrii familiei acestuia pe parcursul anului 2022”.
Zece luni în urmă, Procuratura Anticorupţie a pornit soţilor Ciobanu dosar penal pentru îmbogăţire ilicită. Oamenii legii au constatat că soţii Ciobanu trăiau pe picior larg. Cu mult mai bine decât le permiteau veniturile declarate.
„Începând cu perioada anului 2016 până în prezent, dețin prin intermediul rudelor apropiate și terților, mai multe mijloace de transport de lux, precum și un imobil locativ, amplasat într-o zonă de elită a municipiului Chișinău. Casa este evaluată la suma de peste 12 milioane MDL”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupţie.
Cei doi funcţionari au raportat întotdeauna venituri modeste, din salariu. Astfel, începând cu anul 2016, Aurelia şi Mircea Ciobanu au avut împreună venituri salariale, în mediu, de 400.000 de lei pe an (cca 20.000 de euro). Cam 1670 de euro pe lună.
Casă de lux şi vacanţe de vis
În 2018 soţii Ciobanu s-au mutat în casă nouă. Mircea Ciobanu a declarat că a procurat în 2015, cu 78.692 de lei, un teren pentru construcție. Iar în aprilie 2018, în doar doi ani, a fost dată în exploatare casa cu suprafața de 157,1 metri pătrați. Cu valoarea cadastrală de 1,2 milioane de lei. Pe care oamenii legii au evaluat-o de zece ori mai scump.
Şi tot în 2018 soţii Ciobanu au prins gustul călătoriilor peste ocean. Cu cazare doar în hoteluri de cinci stele.
În perioada 17.03.2018-30.03.2018 familia s-a odihnit în Republica Dominicană la preț de 6500 USD. În perioada 11.02.2020-22.02.2020 Mircea şi Aurelia Ciobanu s-u odihni în Mexic. Pachetul turistic fiind de 5255 USD.
Un an mai târziu, de la 11.02.2021-02.03.2021, familia îşi petrece vacanţa pe insulele Maldives. Pachetul turistic fiind de 6688 USD. Probabil că locaţia le-a plăcut atât de mult, că nu au rezistat nici un an ca se delecteze din nou pe plajele însorite de pe Maldive. Vacanţa din perioada 15.11.2021-25.11.2021 a costat 4690 USD.
Trei luni mai târziu, la 2 martie 2022, familia a plecat din nou în Mexic. De această dată vacanţa i-a costat pe funcţionari 3100 USD.
Cea mai ieftină vacanţă a soţilor Ciobanu a fost în 2021 în Turcia. I-a costat 1810 euro.
Precizăm că aici sunt indicate doar pachetele turistice cumpărate prin intermediul operatorului turistic Holiday Service. Şi nu sunt incluse costurile pentru călătoriile cu avionul.
Parcul de maşini al domnului procuror
În 2015 Mircea Ciobanu şi-a cumpărat un automobil de model Toyota Auris, fabricat în 2008. Peste un an l-a vândut. Din 18.07.2014 până la 21.09.2017 familia Ciobanu a deţinut în proprietate şi un automobil Mercedes GLK, fabricat în 2010.
Automobilul era înregistrat pe numele mamei Aureliei Ciobanu. Şi, potrivit documentelor, mama i-a cedat fiicei maşina chiar a doua zi după ce a cumpărat-o.
După care au urmat mai multe maşini de lux, cumpărate direct din salon. La 5 ianuarie 2018, familia s-a ales cu un automobil Hyundai Tucson,. Automobilul la preţul de 28 .000 euro a fost înregistrat pe numele mamei Aureliei Ciobanu. Tot pe numele soacrei procurorului a fost înregistrat şi automobilul de model Hyundai Santa Fe, fabricat în 2018. Bijuteria pe patru roţi a fost procurată la 16 mai 2019 cu 35.000.
La 16 iulie 2020 soacra lui Mircea Ciobanu mai „cumpără” pentru ginere un automobil Hyundai Santa Fe la prețul de 38.000 euro. Iar în decembrie 2021, pensionara ajunge „proprietară” la un Hyundai Ioniq 5, fabricat în acelaşi an, în valoare de 55.000 de euro.
La 6 ianuarie 2021, Mircea Ciobanu a ajuns în posesia unui Hyundai Palisade. De data aceasta, maşina în valoare de 45.000 i-ar fi fost donată domnului procuror de tatăl său.
Inspectorii de integritate au mai constatat că în perioada 02.05.2017-09.11.2018 a efectuat plăți de 16.900 de euro pentru achiziționarea automobilului model Suzuki Vitara, fabricat în 2017.
„Salvarea” de la părinţi
Părinţii celor doi funcţionari au venit în ajutor şi atunci când pe urmele lor s-au pus procurorii şi inspectorii ANI.
Mama Aureliei Ciobanu a încercat să convingă inspectorul de integritate că automobilele le-a cumpărat din propriile economii. Iar când i s-a cerut să justifice provenienţa banilor, femeia a spus că soţul ei a fost primar în oraşul Codru şi a avut mai multe proprietăţi pe care le-a vândut.
Tatăl procurorului, Ion Ciobanu, fost şef al poliţiei rutiere din Republica Moldova, a declarat că el a plătit vacanţele şi zborurile copiilor săi. Şi că a vrut să-şi ajute nepotul.
Ion Ciobanu a mai spus că primeşte pensie din România şi este co-fondator la o afacere. În urma verificărilor, inspectorul ANI a constatat că veniturile oficiale ale fostului poliţist nu au fost suficiente pentru acoperirea cadourilor.
Legătura dintre procuror şi Veaceslav Platon
CONTINUAREA ÎN EVENIMENTUL ZILEI