Integritate

DOC//Salvat de banii rudelor. Cum a fost spălat de ANI fostul procuror care şi-a pierdut legitimaţia pe drumuri

andrei pascari
Avatar for Julieta Savitchi

Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) l-a scos basma curată pe fostul procuror pentru misiuni speciale de la Procuratura Generală, Andrei Pascari. Inspectoarea ANI, Cristina Iosip, a constatat că nu există diferenţă dintre veniturile declarate şi cheltuielile fostului acuzator care într-o perioada scurtă a devenit proprietarul unor imobile de lux.

Verificarea averii procurorului a început primăvara trecută, în baza unei sesizări depuse la 1 martie 2023.

Autorul sesizării făcea referinţă la un anunţ publicat pe siteul 999.md, despre vânzarea unui apartament cu suprafața de 167 m.p., cu 4 dormitoare separate, 2 blocuri sanitare, o cameră tehnică (debara), o bucătărie cu salon și antreu spațios. Apartamentul respectiv îi aparţinea ex-procurorului Andrei Pascari.

În fotografiile anexate la anunţ apărea interiorul locuinţei, cu reparaţie costisitoare şi mobilat luxos.

casaluipascariapart 2

Andrei Pascari a indicat în declaraţiile de avere veniturile din salariu, departe de a fi suficiente pentru a acoperi achiziţiile costisitoare. În 2019, de exemplu, a ridicat de la Procuratura Generală un salariu de 345.721 lei, iar soția lui, angajată la Agenția Servicii Publice a încasat un salariu total de peste 60 mii lei.

Fostul procuror de lux a reuşit să justifice diferenţa dintre venituri şi cheltuieli printr-un credit de 700.000 de lei de la o bancă comercială, precum şi un împrumut de 60.000 de euro, fără dobândă, de la o rudă apropiată, care poartă acelaşi nume de familie ca şi fostul procuror pentru misiuni speciale.

Inspectorul de integritate nu a avut dubii nici asupra achiziției autoturismului de model Hyundai Sonata a/f 2017, pe care Pascari a declarat că l-ar fi cumpărat cu 200 mii lei, un preț cu mult mai mic față de cel real.

Andrei Pascari a fost anterior sancţionat disciplinar după ce legitimaţia de serviciu i-a fost găsită în stradă. Fostul procuror a explicat că, aflându-se la staţia „Petrom-Moldova” la ieşirea din mun. Chişinău, a uitat portmoneul în care se afla legitimaţia de serviciu, pe portbagajul automobilului.

Presupune, că portmoneul împreună cu legitimaţia de serviciu au căzut pe traseu în timpul deplasării cu automobilul.

 

Despre autor

Avatar for Julieta Savitchi

Julieta Savitchi

Lasă un comentariu