Cel mai răsunător dosar de pedofile din Republica Moldova rămâne nerezolvat. Un fost consilier comunist de la Chişinău, inculpat într-un dosar de pedofilie, se bucură din plin de libertate, deşi a fost condamnat anterior la 17 ani de închisoare.
Pretinsa victimă, care în timpul când ar fi fost abuzată avea 14 ani, este acum un tânăr 22 de ani, care a ajuns să se înţeleagă de minune cu pretinsul abuzator. Iar complicele, fost director la un gimnaziu din Chişinău, care i-ar fi vândut consilierului copilul pentru plăceri trupeşti, a decedat.
Dosarul penal pe care justiţia de la Chişinău nu-l poate scoate la capăt de aproape opt ani ar putea să fie reluat din nou de la zero. Completul de judecată, care examinează acest dosar, a rămas fără judecător raportor, Stela Bleşceaga fiind avansată la Curtea Supremă de Justiţie.
Iar în loc a fost desemnat ca judecător raportor pe caz Angela Catană. „Vom decide în complet dacă vom relua examinarea de la început. M-am uitat fugitiv pe dosar. S-a lucrat enotm până acum şi nu aş vrea ca această muncă să ajungă pe vânt. Dar vom decide în complet”, a declarat Angela Catană, solicitată de EvZ.
Cazul de pedofilie care a şocat societatea
În toamna anului 2017 procurorii anunţau despre reţinerea directorului unei şcoli internat din Chişinău pentru copii din familii vulnerabile. Directorul şcolii era învinuit că a vândut un copil de 14 ani unui consilier comunist şi om de afaceri prosper. Ultimul i-ar fi plătit bani grei pentru folosi adolescentul la satisfacerea poftelor sexuale.
În scurt timp în mass-media de peste Prut apare şi numele celor doi. Era vorba de omul de afaceri Vladimir Drebot. Iar cel care a vândut copilul este fostul director al Gimnaziului internat nr.3 din Chişinău, Igor Sandler.
Noi nu putem să ne expunem asupra vinovăţiei celor doi. Putem menţiona doar că am intrat în posesia descifrărilor imaginilor video anexate la dosar, care au fost făcute cu camera ascunsă în apartamentul închiriat de afacerist.
În dosar sunt descrise scene greu de imaginat dintre un adolescentşi un bărbat matur. Totul se petrecea într-un apartament închiriat de Drebot în sectorul Buiucani din Chişinău.
În dosar mai este scris că Drebot îi făcea minorului cadouri scumpe, îl lua cu el în deplasări peste hotare. Şi a făcut reparţie în casa în care locuia bunicul victimei.
Condamnarea, eliberarea şi moartea suspectă
Citiţi continuarea în Evenimenzul Zilei