Ilie Muturniuc. un viticultor din satul Sadîc, raionul Cantemir, a plecat să muncească în Spania să câştige bani ca să poată achita lucrările agricole pentru întreţinerea podgoriilor. Agricultorul susţine că a ajuns în situaţia respectivă după ce un agent economic din satul Costeşti, Ialoveni, l-ar fi înşelat cu aproape 1.000.000 de lei, bani pe care urma să-i primească pentru strugurii produşi de el. Părţile implicate fac declaraţii contradictorii, acuzându-l pe viticultor că el este cel care i-a înşelat.
Ilie Muturniuc a lucrat timp de 10 ani în Italia, iar banii câştigaţi i-a investit în plantarea a 10 hectare de viţă de vie, soiuri de masă. Ulterior a fost nevoit să se împrumute pentru ca să achite lucrările de întreţinere până la prima roadă.
Bărbatul povesteşte că, în toamna anului 2019, la el au venit doi angajaţi ai SRL Selena Bivol, cu care s-a înţeles să le vândă strugurii pe care îi va culege pentru a-i exporta în Bielarus. Viticultorul susţine că pretinşii cumpărători, după ce au cântărit strugurii, i-au eliberat facturi fiscale, promiţându-i că-i vor transfera banii prin bancă în câteva zile: „Când am văzut că trece timpul, iar banii nu au ajuns, am mers la firmă să le cer socoteală, dar fără de folos”.
Ilie Muturniuc a mai declarat că în aceeaşi situaţie s-au pomenit şi alţi consăteni de ai săi, doar că SRL Selena Bivol le datorează sume mai mici. Împreună cu consătenii păgubaşi s-a adresat la organele drept, a fost pornit un dosar penal pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, care însă a fost încetat pe motiv că în faptele expuse nu există componenente caracteristice infracţiunii imputate. Mai mult, Gheorghe Enachi, procurorul pe caz, susţine că agentul economic le-ar fi achitat câte 4 lei pentru un kilogram de struguri, în loc de cei 8 lei promişi pentru un kilogram, lucru infirmat de Muturniuc.
Ca să-şi facă dreptate, agricultorul a decis să angajeze un avocat. Mai întâi a bătut palma cu fostul procuror Ruslan Caşu, care i-a promis că îl va ajuta pentru 600 de euro. Apărătorul l-ar fi purtat o perioadă cu promisiuni, apoi nu i-a mai răspuns la telefon.
Muturniuc a depus o plângere la Comisia de etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor, care a fost respinsă pe motiv că petiţionarul nu a explicat ce drept i-a fost încălcat.
Apoi l-a angajat cu 2000 de euro pe Igor Trofim, dar după o perioadă acesta l-a anunţat că renunţă la mandatul de avocat pentru că a fost numit secretar de stat la Ministerul de Interne. Potrivit agricultorului, spre deosebire de Caşu, Trofim i-a restituit banii.
Ana Bivol, care a avut statut de bănuit în dosarul penal, a refuzat să ne facă declaraţii, sugerându-ne să-i telefonăm tatălui ei, Iurie Bivol, care este proprietarul de facto al SRL Selena Bivol.
„În 2019, la firma noastră s-a adresat un agent economic din satul vecin ca să-l ajutăm să obţină permisiunea de a exporta struguri în Bielarus, Noi deţinem spaţiu frigorific, linii de sortare şi de ambalare. Noi oferim, contra plată, astfel de servicii şi i-am spus omului de ce documente are nevoie. Ştiu că tirurile au fost încărcate şi au plecat. Eu nu am semnat niciun contract şi nu am cumpărat struguri din Sadîc. Eu bănuiesc că marfa nu a fost de calitate şi Nicolae Andreicu nu le-a plătit întreaga sumă. O altă bănuială de a mea este că Andreicu şi Muturniuc nu au inclus întreaga sumă în declaraţii, ca să nu plătească impozite. Şi iată că au acum probleme. Dar eu nu am nicio atribuţie”, ne-a declarat Iurie Bivol.
La rândul său, Nicolae Andreicu ne-a declarat că nici el nu a profitat de strugurii procuraţi la Sadîc şi l-a acuzat pe Muturniuc de înşelăciune. „În 2019, eu eram angajat în calitate de manager pentru vânzări la Selena Bivol şi Iurie mi-a spus să caut struguri de masă pentru Bielarus. Eu am găsit la Sadîc şi i-am zis lui Ilie să culeagă, dar calitativ, pentru export. Eu i-am eliberat facturi, dar el mi-a strecurat marfă stricată. Am văzut chiar a doua zi la frigiderul din Comrat, unde era depozitată marfa. Mirosea a oţet şi avea musculiţe. I-am zis lui Ilie ce-i cu marfa stricată, dar el m-a rugat să fac ceva, că rusul mănâncă toate celea. La piaţa din Minsk am aruncat 40 de tone din strugurii achiziţionaţi de la Ilie. Şi acum mai îndrăzneşte să se plângă? Căci procurorul a zis că nu sunt vinovat, deci Ilie nu este om serios. Vrea el milionul, multe vrea, dar pentru ce? Că nu eu am cumpărat. Şi aşa vai de capul meu, nu am eu aşa bani”, ne-a declarat Nicolae Andreicu.
Întrebat de ce nu a restituit marfa dacă nu corespundea cerinţelor, Andreicu a declarat: „Mi s-a făcut milă de el şi am vrut să-l ajut”.
Contactat la telefon, Ruslan Caşu a refuzat să se expună în cazul dat. „Nu vreau să vorbesc despre aceasta. Muturniuc nu mi-a oferit toată informaţia, că facturile erau falsificate”, ne-a spus apărătorul.
Ilie Muturniuc ne-a telefonat ulterior din Spania ca să ne spună că regretă că şi-a cheltuit banii munciţi în afara ţării şi că nu mai are încredere în instituţiile statului: „Nu mai am încredere în nimeni şi este o prostie să faci afaceri în Moldova. Am scris peste tot, dar fără de folos. Singura speranţă este la Dumnezeu”.